Donald Trump a plecat de la Washington în Florida după ce şi-a lăudat datele economice şi înfiinţarea unei ”Forţe a spaţiului” care, speră el, vor face un pic uitat "impeachment"-ul inflamant, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte să plece în următoarele două săptămâni în luxosul său club Mar-a-Lago, la malul mării, preşedintele american a semnat, la baza militară Andrews, în Maryland, o mare lege bugetară care înglobează o sumedenie de decizii - de la politica familială la marile orientări militare.

Această lege prevede 12 săptămâni de concediu parental plătit pentru toţi funcţionarii federali, o creştere cu 3.1% a salariilor membrilor forţelor armate - cea mai mare creştere de un deceniu -, creşterea vârstei legale în vederea cumpărării de tutun la 21 de ani şi înfiinţarea ”Forţei spaţiului”.

Aceasta din urmă va deveni a şase armă a forţelor armate americane, după Forţele terestre (US Army), Forţele aeriene (US Air Force), Marină (US Navy), Corpul puşcaşilor marini şi Paza de Coastă. Cu toate acestea nu-i este alocată nicio finanţare suplimentară, pentru moment, iar ”Comandamentul spaţiului” vrut de Donald Trump se află în stadiul de proiect în această fază.

”Este o zi istorică”, alansat Trump, evocând această iniţiativă.

Textul atoatecuprinzător prevede, de asemenea, sancţiuni vizând întreprinderile care colaborează la construirea gazoductului rus Nord Stream 2, acuzat de Washington de consolidarea influenţei Moscovei în Europa, dar considerat de către promotorii acestuia strategic în aprovizionarea Bătrânului continent.

”UN TRUC INCREDIBIL”

Cu mai puţin de 11 luni înaintea următoarelor alegeri prezidenţiale, fostul om de afaceri în vârstă de 73 de ani pare astfel hotărât să obţină capital politic de pe urma indicatorilor economici buni.

”Economia este EXCELENTĂ, creştere puternică pe bursă azi”, a scris pe Twitter preşedintele american cu câteva ore înainte de plecare.

Creşterea economică - în al 11-lea an consecutiv - a fost confirmată vineri, cu  2,1% în al treilea trimestru, un ritm mai degrabă susţinut, alimentat de consumul gospodăriilor.

Piaţa muncii i-a surprins pe economişti prin vitalitatea sa în noiembrie, prin crearea a 266.000 de locuri de muncă şi un nivel al şomajului la un nou minimum de 3,5%, de o jumătate de secol.

”Ceea ce am realizat este un truc incredibil”, a subliniat preşedintele miercuri seara, la un miting de campanie în Michigan, la câteva minute după ce a fost inculpat în Congres.

”Arunci când mă voi afla în dezbatere în faţa acestor personaje (candidaţi democraţi), iar ei vor încerca să spună trucuri negative, va fi suficient să spun «ei, bine, uitaţi-vă unde ne aflăm!»”, a continuat el, evocând situaţia ”gulerelor albastre”, primii beneficiari, în opinia sa, ai preşedinţiei sale.

Însă cele două săptămâni departe de capitala federală, sub soarele Floridei, în ceea ce este numită ”Casa Albă de irană”, nu nu vor fi probabil suficiente pentru a face America să uite că el a devenit al treilea preşedinte din istorie inculpat în Congres.

Procedura nu s-a încheiat. Data şi desfăşurarea procesului său de destituire, care va avea loc în Senatul majoritar republican şi care ar urma să-i asigure achitarea, rămân incerte.

O nouă înfruntare a fost lansată în vederea stabilirii regulilor. În joc sunt durata şi, mai ales, numărul şi identitatea martorilor care vor fi chemaţi să se exprime sun jurământ în audieri care ar putea avea loc în ianuarie.

În această atmosferă de tensiune între taberele democrată şi republicană, certurile tradiţionale persistă.

Miliardarul republican a acceptat vineri invitaţia lui Nancy Pelosi, şefa democraţilor în camera Reprezentanţilor, să susţină tradiţionalul discurs despre starea Uniunii. Data a fost stabilită la 4 februarie.

Discursul are loc în Camera Reprezentanţilor, locul în care Donald Trump a fost inculpat joi de ”abuz de putere” şi ”obstrucţionarea bunului mers al (activităţii) Congresului”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.