Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în sedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre prin care se transferă către Administraţia Spitalelor şi Servciilor Medicale Bucureşti 43 de locuinţe destinate personalului medical din spitalele administrate de Primăria Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul a fost aprobat cu 35 de voturi ”pentru”, 8 abţineri şi 4 voturi împotrivă.

”Precizăm că acestea sunt ultimele locuinţe care se transferă, dintre cele 177 deja achiziţionate de Primăria Capitalei în cadrul programului iniţiat în anul 2018 – cu rol de a motiva personalul din spitalele PMB să rămână în

sistemul de stat”, au transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Programul integral priveşte achiziţia a 600 de apartamente care să fie
oferite personalului medical, în condiţii avantajoase, că locuinţe de
serviciu. Programul este completat de măsurile pentru modernizarea şi
dotarea unităţilor medicale ale Primăriei Capitalei.

Până în prezent, au fost cumpărate 177 de apartamente - locuinţe de
serviciu, cu 3, 2 sau 1 cameră, 64 de persoane fiind deja mutate.

Primăria Caputalei precizează că, în curând, va lansa licitaţia pentru
achiziţia altor 323 de apartamente, iar ulterior pentru alte 100.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.