Antrenorul Dan Petrescu a anunţat după meciul cu Astra că va da afară jucători din lotul echipei CFR Cluj pentru că este pretenţios şi îşi doreşte fotbalişti care fac faţă ritmului şi presiunii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Era un joc important, ultimul din 2019 pe teren propriu, era important să terminăm cu o victrorie, mai ales că... Cred că e prima oară în cariera de antrenor la CFR când am întâlnit liderul. De obiecei noi eram liderul şi asta nu mi-a plăcut deloc, dar asta era realitatea. Pe teren a fost o singură echipă, noi nu am făcut un meci excelent, nu a fost cel mai bun, nici ei, nu a fost un meci foarte bun, era ca un meci de final de sezon, meciul cu Celtic a fost mult mai bun din toate punctele de vedere. Am făcut multe greşeli şi nu pot să spun că jocul m-a mulţumit, dar cel mai important era rezultatul. Le-am spus înaintecă nu mă interesează cum jucăm, tabela e cea mai importantă. Aşteptam mai mult de la unii jucători şi sunt convins că la iarnă vor fi şi la CFR, ca la orice echipă, multe schimbări, îmi doresc mereu jucători care fac faţă ritmului şi presiunii de la CFR. Cum să dau nume? Asta e problema mea internă, o să aflaţi când vor începe transferurile şi când va începe pregătirea cine se va prezenta la echipă sau nu, pentru că eu sunt foarte pretenţios şi e normal să fiu aşa", a spus Dan Petrescu la microfonul televiziunilor care transmit Liga I. 

CFR Cluj a revenit pe primul loc în Liga I după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Astra Giurgiu, în ultimul meci al etapei a XXI-a. Budescu a fost eliminat după două cartonaşe galbene, primul pentru proteste, iar al doilea pentru un fault asupra lui Culio. Aceasta este prima înfrângere a lui Bogdan Andone ca antrenor al Astrei, în Liga I, după opt victorii la rând. Au marcat Burcă '23 şi Kitanov '84 (a).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.