CFR Cluj a revenit pe primul loc în Liga I după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Astra Giurgiu, în ultimul meci al etapei a XXI-a. Budescu a fost eliminat după două cartonaşe galbene, primul pentru proteste, iar al doilea pentru un fault la Culio. Aceasta este prima înfrângere a lui Bogdan Andone ca antrenor al Astrei, în Liga I, după opt victorii la rând.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au marcat Burcă '23 şi Kitanov '84 (a).

1-0, min. 23: Burcă a primit mingea după o execuţie nereuşită a lui Costache şi a marcat cu un şut plasat de la şapte metri;

2-0, min. 84: Culio a centrat de pe partea stângă şi Kitanov a boxat mingea în propria poartă.

Înaintea partidei, Culio, care a jucat ultimul lui meci pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, a primit o plachetă şi un tricou inscripţionat pe o parte cu "Mulţumim" şi pe spate cu "230", reprezentând numărul de meciuri jucate la formaţia ardeleană. Camora i-a cedat banderola de căpitan al echipei la acest meci.

CFR: Arlauskis - Susici, Burcă, Vinicius, Camora - Itu (Bordeianu '57), Hoban, Culio - Costache (Petrila '87), Rondon, Păun (Omrani '73). Antrenor Dan Petrescu;

Astra: Kitanov - Graovac (Dandea '72), Tamaş, Dima (Tounkara '46) - Enache, V. Gheorhge, Crepulja, Simion, Radunovici - Răduţ (Begue '61), Budescu. Antrenor Bogdan Andone.

Cartonaşe galbene: Bordeianu '90, Arlauskis '90+1 / V. Gheorghe '3, Simion '29, Begue '63, Tamaş '66, Budescu '80, '83, Dandea '90+5;

Cartonaş roşu: Budescu '83.

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu şi Valentin Avram - George Rădulescu;

Observatori: Nicolae Grigorescu şi Marian Ivan.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj este lider în Liga I, cu 41 de puncte, urmată de Astra Giurgiu, 40 de puncte, CSU Craiova, 37 de puncte, FCSB, 36 de puncte (din 20 de meciuri), FC Viitorul, 35 de puncte, şi Gaz Metan Mediaş, 33 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.