Examinarea de către justiţia belgiană a cererilor de extrădare către Spania a lui Carles Puigdemont şi altor doi lideri separatişti catalani a fost amânată la 3 februarie, au anunţat luni surse concordante, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Curtea Supremă spaniolă a emis la jumătatea lui octombrie noi mandate europene de arestare pe numele lui Carles Puigdemont, destiuit din funcţia de preşedinte catalan, şi a doi foşti miniştri ai acestuia, Toni Comin (Snănătate) şi Luis Puig (Cultură).

Cei trei au fugit în Belgia după secesiunea eşuată a regiunii, în octombrie 2017.

Spania vrea să-i judece cu privire la deturnare de fonduri publice, iar pe Puigdemont şi Comin şi de răzvrătire.

Cele trei mandate urmează să fie examinate de către Camera de Consiliu a Tribunalului olandofon de la Bruxelles, însă această jurisdicţie a decis să amâne la 3 februarie audierea care urma să aibă loc luni seara.

”Cazul a fost amânat la 3 februarie, în aşteptarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europeen (CJUE)”, a declarat pentru AFP o purtătoare a tribunalului de la Bruxelles.

CJUE şi Tribunalul UE urmează să se pronunţe în curând cu privire la imunitatea de eurodeputat agitată de către mai mulţi separatişti catalani - inclusiv de Puigdemont şi Comin - cu scopul de a se sustrage justiţiei spaniole.

Această imunitate este contestată de Madrid, care consideră alegerea lor neconformă cu legea.

”Sunt mai multe proceduri în curs (în justiţia europeană), iar în aşteptarea rezultatelor, Camera de Consiliu apreciază că că nu se poate pronunţa”, a declarat Christophe Marchand, unul dintre avocaţii separatiştilor catalani.

MANDATUL LUI JUNQUERAS, VALID

CJUE urmează să se pronunţe joi cu privire la fostul număr doi în fostul Guvern catalan, Oriol Junqueras, care se află în prezent în închisoare în Spania.

Condamnat la jumătatea lui octombrie la 13 ani de închisoare şi de ineligibilitate, după ce a fost găsit vinovat de răzvrătire şi deturnare de fonduri publice, Junqueras a respins pedeapsa, invocând statutul de eurodeputat, obţinut la sfârşitul lui mai.

În concluziile făcute publice la 12 noiembrie, avocatul general al CJUE Maciej Szpunar a apreciat că mandatul deputatului european Oriol Junqueras este valid, pentru că el provine de la alegători, spre deosebire de ceea ce susţine Spania.

Avocaţii belgieni ai lui Puigdemont şi Comin, care invocă aceeaşi problemă, speră ca şi cazurile acestora să fie tranşate de justiţia europeană până la 3 februarie.

Este vorba despre al treilea rând de mandate europene emise de Spania pe numele lui Puigdemont, Comin şi Puig, lăsaţi în libertate de justiţia belgiană pe durata procedurii în Belgia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.