Premierul scoţian Nicola Sturgeon l-a avertizat duminică pe premierul britanc Boris Johnson că nu poate ţine Scoţia în Regatul Unit împotriva voinţei ţării, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Johnson  şi guvernul său au afirmat în repetate rânduri că nu vor aproba organizarea unui nou referendum referitor la independenţa Scoţiei, dar Sturgeon a declarat după câştigarea de către Partidul Naţional Scoţian (SNP) a 48 din cele 59 de locuri ale Scoţiei în Parlamentul Marii Britanii, că pardiului i-a fost acordat mandatul pentru organizarea unui nou referendum.

”Dacă crede...că spunând nu subiectul este închis, atunci se va afla într-o totală şi completă eroare”, a afirmat Sturgeon la emisiunea Andrew Marr Show de la BBC.

Ea a mai avertizat că Scoţia nu poate şi ţinută cu forţa în Marea Britanie.

”Nu poţi ţine Scoţia cu forţa în uniune...Dacă Regatul Unit va continua să existe, acest lucru se va întâmpla prin consimţământ. Şi dacă Boris Johnson are încredere în cauza uniunii, atunci trebuie să fie suficient de încrezător în această cauză şi să permită oamenilor să decidă”, a adăugat Sturgeon.

Partidul Conservator al premierului Johnson a obţinut o victorie categorică în alegerile generale anticipate de săptămâna trecută, obţinând 364 de mandate (43,6% din voturi), urmat de laburişti din opoziţie, cu doar 203 locuri (23,25%). Partidul Naţional Scoţian s-a plasat pe locul al treilea, cu 48 de mandate, în timp ce Partidul Liberal-Democrat a obţinut doar 11 mandate în Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.