Ministerul Agriculturii a transmis, duminică, un comunicat de presă, în care afirmă că schimbarea din funcţie a unui director din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului de credite. Potrivit Ministerului, în România există o Bancă de Gene funcţională, la Suceava, care are peste 18.000 de probe din 430 de specii, iar Banca de la Buzău, înfiinţată în septembrie 2019, ar fi trebuit să aibă până acum o strategie de dezvoltare, care nu a fost realizată de către directorul demis. ”Se aşteaptă de la noul director să ducă la îndeplinire aceste prevederi”, a transmis Ministerul Agriculturii, care afirmă că va susţine cercetarea agricolă din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a făcut, duminică, precizri cu privire la înlocuirea cercetărotului Costel Vânătoru de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău cu Adrian Ionuţ Chesnoiu.

”La momentul actual există o singură Bancă de Gene funcţională – Banca de Resurse Genetice Vegetale «Mihai Cristea» Suceava, care reprezintă România în cadrul organismelor europene şi internaţionale (FAO- Programe europene de resurse genetice vegetale) şi care prin contribuţiile acesteia a făcut deja vizibil efortul României în direcţia conservării patrimoniului genetic. Aceasta are toate dotările tehnice necesare pentru a asigura păstrarea în condiţii care să respecte normele europene în domeniu a unui număr de peste 20.000 de varietăţi vegetale. În prezent, colecţiile băncii numără peste 18.000 de probe, aparţinând la 430 de specii, aproximativ 60% dintre acestea fiind populaţii vechi, locale, dispărute în mare parte din cultură. Acestea acoperă toate speciile legumicole, ornamentale, cromatice şi medicinale. Este important de precizat faptul că printr-un proiect A.D.E.R. 3.1.2. finanţat din bugetul M.A.D.R. coordonat de Banca de Gene Suceava la care S.C.D.L. Buzău a fost partener, dl. Vânătoru a participat fără a oferi informaţii relevante despre germoplasma de la S.C.D.L. Buzău, având posibilitatea să facă demersuri pentru ca acestea să fie conservate prin depunerea în cadrul Băncii Genetice existente la Suceava”, a transmis MINisterul Agriculturii.

Sursa citată afirmă că ”fosta conducere a M.A.D.R. încearcă să propage în spaţiul public informaţii menite să ducă în eroare opinia publică, întrucât la momentul fundamentării înfiinţării Bancii de Gene Buzău exista o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcţională, ba mai mult fosta conducere a adoptat H.G. 112/2018 prin care Banca de Gene Suceava trecea din subordinea MADR, în subordinea A.S.A.S”.

”Decizia de delegare temporară a unei alte persoane la conducerea unei instituţii din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului principal de credite, respectiv a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Oportunitatea acestei decizii a urmărit elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020 în vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite de HG 690/2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău. Astfel, având în vedere că din luna septembrie 2019, de când a luat fiinţă Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău şi până în prezent nu s-a primit strategia de dezvoltare a Băncii de Gene Buzău, aşa cum a fost prevăzut în articolul 5 din HG 690/2019, se aşteaptă de la noul director, Adrian Ionuţ Chesnoiu, să ducă la îndeplinire aceste prevederi”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată a precizat că Banca de Gene Suceava a funcţionat ca parte componentă a Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor în perioada 2009-2018 fiind finanţată din bugetul MADR în toată această perioadă.

”Banca de Gene Buzău la acest moment este un proiect nefuncţional, fără să existe dotare tehnică, o strategie viabilă şi mai ales fără să ţină cont că există deja o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcţională care nu a fost menţionată nici în nota de fundamentare, ce a stat la baza emiterii HG 690/2019. Reafirmăm determinarea actualei conduceri a M.A.D.R. pentru a genera politici agricole prin care să reducem deficitul balanţei comerciale şi implicit de a utiliza în cultură soiuri şi hibrizi obţinuţi de cercetarea agricolă românescă. Asigurăm pe toţi cei ingrijoraţi de informaţiile apărute în spaţiul public că M.A.D.R. va susţine cercetarea agricolă din România şi va elebora inclusiv măsuri de finanţare provenite din fonduri europene pentru perioada 2021-2027 pentru ca sectorul de cercetare agricolă să iasă din declin şi să furnizeze fermierilor din România soiuri şi hibrizi creaţi de cercetarea românească în vederea creşterii competitivităţii sectorului agroalimentar românesc”, a mai transmis Ministerul Agriculturii.

”Costel Vânătoru, în calitatea sa incontestabilă de cercetător în cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare-Legumicolă Buzău, poate în continuare să îşi pună în valoare cunoştinţele în vederea dezvoltării sectorului legumicol naţional”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului.

Costel Vănătoru a fost demis, vineri, prin ordin al ministrului Agriculturii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.