O persoană a murit, iar alte 25 au fost rănite vineri într-o explozie de origine încă nedeterminată într-un imobil în estul Germaniei, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O explozie a avut loc vineri, cu puţin înainte de ora locală 8.00 (9.00, ora României) într-o clădire la Blankenburg, în estul ţării, iar apoi a izbucnit un incendiu, a anunţat poliţia locală.

Corpul victimei a fost descoperit în apartamentul în care a avut loc explozia, a precizat poliţia.

În imagini postate pe reţele de socializare apare un bloc de cinci etaje din perioada comunistă din care iese fum, iar la al doilea etaj geamuri înnegrite.

Forţele de ordine anchetau dacă o scurgere de gaze naturale ar fi provocat această dramă.

Un purtător de cuvânt a anunţat că bilanul răniţilor, dintre care unii erau în stare gravă, ar putea creşte.

Imobilul de prefabricate, cu 60 de apartamente, a fost evacuat, dar şi o grădiniţă de copii din apropiere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.