Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dispus constituirea unei comisii de supracontrol care îşi va desfăşura activitatea la Agenţiile de Control şi Încasare din toate punctele de frontieră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vineri, 13.12.2019, prin decizia Directorului General al CNAIR S.A. s-a dispus constituirea unei comisii de supracontrol care îşi va desfăşura activitatea la Agenţiile de Control şi Încasare din toate punctele de frontieră", se arată într-un comunicat de presă transmis de CNAIR.

Comisia va avea în vedere verificarea modului în care se respectă procedurile de lucru la Agenţiile de Control.

"Ne dorim eficientizarea activităţii în agenţiile de control. Un factor important în acest sens îl constituie eliminarea definitivă a factorului uman implicat în procesul de cântărire. Am facut un pas decisiv în această direcţie prin semnarea unui contract pentru achiziţionarea a 18 instalaţii de cântărire performante. Săptămâna trecută am emis ordinul de începere a procedurii de instalare. Avem un termen de implementare de 2 ani, însă rezultatul va fi o respectare riguroasă a procedurilor şi, implicit, îmbunătăţirea întregului proces", a declarat Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR S.A, citat în comunicat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.