Donald Trump îl primeşte marţi pe ministrul rus de Externe Seghei Lavrov, o întâlnire care urmează să fie scrutată cu atenţie, în contextul în care relaţiile preşedintelui american cu Moscova au fost marcate de nenumărate controverse, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Trump se întâlneşte (marţi) cu secretarul de Stat Mike Pompeo şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, pentru a evoca situaţia relaţiilor bilaterale”, a declarat luni pentru AFP, sub protecţia anonimatului,  un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane.

Ultima vizită a ministrului rus la Casa Albă, în mai 2017, a făcut să curgă multă cerneală. Trecerea sa prin Biroul Oval a alimentat o polemică cu privire la eventuală divulgare de către Donald Trump a unor documente confidenţiale despre Siria.

În fotografii de la întâlnire, difuzate de agenţia rusă de stat de presă Tass, la care a participat de asemenea ambasadorul rus de la acea vreme Serghei Kisliak, apare un Trump zâmbindu-le larg diplomaţilor ruşi. Ele au provocat reacţii foarte dure în tabăra democrată, care denunţă de mult timp bunăvoinţa lui Donald Trump faţă de omologul rus Vladimir Putin.

Întâlnirea între Trump şi Lavrov intervine, de asemenea, după cea de luni între Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, care s-au întâlnit la Paris, pentru a relansa procesul de pace în Ucraina sub egida Franţei şi Germaniei.

După trei ani de paralizie a negocierilor în vederea opririi războiului în estul Ucrainei, întâlnirea între liderul de la Kremlin - rupt de raporturile de putere internaţionale - şi tânărul preşedinte ucrainean - un fost umorist ajuns la putere în mai - era foarte aşteptată. Putin a salutat un pas importantă către o ”dezescaladare”.

Războiul între Kiev şi separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 13.000 de morţi în Donbas, un bastion industiral în estul Ucrainei, şi peste 1,5 milioane de deplasaţi din 2014.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.