Ministrul Muncii Violeta Alexandru a făcut duminică seară precizări în legătură cu intenţia de a interzicerea cumulului pensie - salariu de la stat, spunând că propunerea va ţine cont de situaţia celor cu pensii mici, chiar sub salariul minim brut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Lucrez la un proiect de lege pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul public. Celor vizaţi, celor apţi de muncă, nu le interzice nimeni dreptul la muncă. Li se cere să opteze între salariu la stat şi pensie. Sau, după pensionare, dacă sunt apţi de muncă, pot completa veniturile în privat. Oricum, pe legislaţia actuală (şi sunt persoane), cei la limita vârstei de pensionare îşi pot prelungi puţin activitatea. În toată Europa se simte o tendinţă de creştere a vârstei de pensionare, atunci când oamenii doresc şi pot să mai rămână în activitate. Respectul meu sincer pentru toţi cei care vor să muncească. Propunerea va ţine cont de situaţia celor cu pensii mici, chiar sub salariul minim brut. Problema trebuie pusă în mod transparent şi corect. Să nu sufere cei cu venituri mici”, scrie ministrul pe Facebook.

Violeta Alexandru precizează că o asemenea măsură respectă deciziile Curţii Constituţionale care a cerut să nu se afecteze drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales, indiferent de vârstă.

Ministrul îşi începe postarea spunând că are 44 de ani.

”Cum ar fi să auziţi de mine că mă pensionez anul viitor? După care imediat revin la o instituţie publică ca să mă angajeze? Pe un loc pe care ar fi candidat şi un tânăr absolvent, de exemplu. Salariile din sistemul public sunt astăzi deosebit de atractive, pe lângă siguranţa locului de muncă. Nu este corect ceea ce se întâmplă. Să avem curajul să recunoaştem. Peste tot în lume sistemul de pensii este gândit să-i ajute pe cei care nu mai pot lucra. Pe ei statul trebuie să îi respecte; să aibă grijă de ei”, spune Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunţat sâmbătă, la Digi 24, că este în curs de elaborare un proiect de lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de angajat la stat.
 
Ea a anunţat că se lucrează la un proiect de lege referitor la pensionarii care sunt angajaţi în instituţii de stat, proiect care va fi finalizat pe măsură ce vor fi strânse toate informaţiile legate de cei care ar putea fi vizaţi.
 
"Trebuie să existe existe o justă măsură pentru cei care, deşi au vârsta de a putea lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează în sistemul public. Are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină formă de muncă, după ce primeşte pensia se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare". a opinat ministrul.

Violeta Alexandru a menţionat că în foarte scurt timp va prezenta în guvern o "propunere coerentă", pentru a decide asupra formei finale şi a modului de prmovare a legii.

Guvernul Boc a adoptat în decembrie 2008 un act normativ similar, OUG 230, pentru care Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională.

CCR a admis, în ianuarie 2009, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, argumentând că OUG afecteaza drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, privind dreptul la muncă şi dreptul la pensie.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.