„The Favourite”, regizat de Yorgos Lanthimos, a fost desemnat, sâmbătă seară, cel mai bun film la cea de-a 32-a gală a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), care a avut loc la Berlin, unde „Cadoul de Crăciun” al lui Bogdan Mureşanu a fost ales cel mai bun scurtmetraj al anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actriţele Anna Brüggemann şi Aistė Diržiūtė au fost gazdele ceremoniei care a abundat de momente amuzante şi emoţionante, la care cele 24 de premii au fost înmânate, între alţii, de actorii Adriana Ugarte şi Claes Bang şi regizorii David Yates, Claire Danis, Agnieszka Holland şi Wim Wenders (preşedintele EFA).

Cu 31 de ţări reprezentate, lista nominalizărilor a reflectat diversitatea cinematografiei europene.

România a fost reprezentată în secţiunile scurtmetraj („Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşanu) şi animaţie („Călătoria fantastică a Maronei”, de Anca Damian).

Wim Wenders şi Marion Döring, directoarea Academiei, au început gala cu un tribut adus lui Nik Powell (1950 – 2019), care a fost timp de opt ani preşedintele EFA. „Nu ne putem imagina Academia fără el, fără glumele lui, de multe ori incorecte politic”, a spus Wenders.

Un alt tribut a fost adus regizoarei Agnieszka Holland, aflată la finalul mandatului de şase ani de preşedintă a EFA - „o femeie cu adevărat vizionară, artistă şi activistă”, după cum a fost caracterizată de cei doi.

Schimbarea la nivelul conducerii EFA presupune şi că, de sâmbătă, producătoarea Ada Solomon este preşedinte adjunct al organizaţiei.

În plus, EFA are în vedere schimbarea măsurilor disciplinare în ceea ce îi priveşte pe membrii ei. Având în vedere noile acuzaţii aduse lui Roman Polanski, va fi respectată munca distribuţiei şi a echipei filmului „J’Accuse”, a anunţat conducerea.

Filmul cineastului aflat de patru decenii în exil în Franţa nu a primit însă niciun premiu, deşi a fost unul dintre favoriţi - cu patru nominalizări - şi s-a bucurat de critici favorabile.

Cineastul ucrainean Oleg Senţov a fost unul dintre invitaţii de onoare ai galei Academiei care a cerut în mod susţinut eliberarea lui din închisoarea rusă în care s-a aflat cinci ani. El a fost ovaţionat îndelung.

La fel şi Juliette Binoche, care a fost recompensată pentru contribuţia la cinematografia mondială. „Lumea nu o duce bine, dar pare că arta este tot mai importantă”, a spus ea pe scenă.

„Cred că trebuie să fim tot mai sinceri, mai iubitori, ascultători, să ne deschidem inimile şi urechile. Arta înseamnă să împărtăşeşti, să dai, să găseşti noutatea”.

Actriţa a încheiat cu un sfat pentru tinerii actori: „Alegeţi-vă filmele, fiţi responsabili, pentru că faceţi diferenţa”. Ea a mulţumit tuturor celor cu care a lucrat, dar şi dădacelor care au avut grijă de copiii ei.

„Nimic nu se compară cu tine”, i-a spus Wenders lui Werner Herzog, premiat pentru întreaga activitate. „Aveam 23 de ani când te-am văzut prima dată. Eram student şi ne-a prezentat primul lui film. A contrazis orice carte. Ne-a spus că filmul e o chestiune de viaţă şi moarte. Că trebuie să riscăm tot ce avem. Că este existenţial. Ne-ai speriat îngrozitor! Dar am ştiut că cinematografia şi viaţa trebuie să fie inseparabile”, şi-a amintit Wenders, emoţionat. „Te iubesc cel mai mult pentru nesfârşita capacitate de entuziasm. Eşti acelaşi luptător şi găsesc acest simţ al identităţii de o mare inspiraţie pentru noi”.

La rândul lui, Werner Herzog a declarat: „Sunt foarte emoţionat. Încerc să fiu în continuare un bun soldat al cinematografiei”.

El a vorbit despre Europa şi despre filmul european: „Putem fi bucuroşi că nu există o cinematografie europeană comună. Din ţări mici cărora le e greu să susţină proiecte, precum Danemarca şi România, vin filme fenomenale, pentru că există solidaritatea europeană”.

„Despre Europa însăşi pot să spun că, deşi locuiesc în Los Angeles, observ lucruri din afară. Singurul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la Europa este pacea. O valoare importantă. Funcţionează. Este cel mai mare proiect de pace din istoria lumii”.

Ediţia de anul acesta a premiilor EFA a marcat şi prima acordare a unui premiu pentru serial european – „Babylon Berlin” a primit trofeul European Achievement in Fiction Series.

Lista câştigătorilor

La categoria „Film European”, au fost selectate „J’Accuse” (Franţa, Italia), de Roman Polanski, „Les misérables” (Franţa), de Ladj Ly, „Dolor y gloria” (Spania), de Pedro Almodóvar, „Systemsprenger” (Germania), de Nora Fingscheidt, „The Favourite” (Marea Britanie, Irlanda), de Yorgos Lanthimos, şi „Il Traditore” (Italia, Germania, Franţa, Brazilia), de Marco Bellocchio. Câştigător a fost ales „The Favourite”.

Acţiunea lungmetrajului este plasată în Anglia secolului 18. În centru, regina Anne şi relaţia cu sfătuitoarei ei, Lady Sarah. Olivia Colman a primit trofeul Oscar pentru rol principal, iar Rachel Weisz şi Emma Stone au fost nominalizate pentru rolurile secundare. Lanthimos nu a fost prezent la gală, însă a fost reprezentat de unul dintre producătorii lungmetrajului.

Cel mai bun documentar european a fost ales „For Sama” (Marea Britanie, SUA), de Waad al-Kateab & Edward Watts. Au mai fost nominalizate „Honeyland” (Macedonia de Nord), de Ljubomir Stefanov & Tamara Kotevska, „Putin's Witnesses” (Letonia, Elveţia, Cehia), de Vitaly Mansky, „Selfie” (Franţa, Italia), de Agostino Ferrente, şi „La Scomparsa di mia madre” (Italia, SUA), de Beniamino Barrese.

Cel mai bun regizor european al anului a fost desemnat Yorgos Lanthimos, pentru „The Favourite”. La această categorie au mai fost nominalizaţi Pedro Almodóvar („Dolor y gloria”), Marco Bellocchio („Il Traditore”), Roman Polanski („J’Accuse”) şi Céline Sciamma („Portrait de la jeune fille en feu”).

Pentru titlul de actriţă europeană a anului au fost nominalizate Olivia Colman („The Favourite”), Trine Dyrholm („Queen of Hearts”), Noémie Merlant & Adèle Haenel („Portrait de la jeune fille en feu”), Viktoria Miroshnichenko („Beanpole”) şi Helena Zengel („Systemsprenger”).

Câştigătoare a fost aleasă Olivia Colman. Ea a transmis mulţumirile printr-un mesaj video.

La categoria „Actor European” au fost selectaţi: Antonio Banderas („Dolor y gloria”), Jean Dujardin („J’Accuse”), Pierfrancesco Favino („Il Traditore”), Levan Gelbakhiani („And Then We Danced”), Alexander Scheer („Gundermann”) şi Ingvar E. Sigurðsson („A White, White Day”).

Câştigător a fost ales Antonio Banderas, care, prin Skype, a mulţumit Academiei şi lui Pedro Almodóvar, „un miracol în viaţa mea”.

Titlul de scenaristul european al anului i-a revenit lui Céline Sciamma pentru „Portrait de la jeune fille en feu”. Au fost nominalizaţi: Pedro Almodóvar („Dolor y gloria), Marco Bellocchio, Ludovica Rampoldi, Valia Santella & Francesco Piccolo („Il Traditore”), Robert Harris & Roman Polanski („J’Accuse”), Ladj Ly, Giordano Gederlini & Alexis Manenti („Les misérables”).

La categoria „European Discovery 2019 – Prix FIPRESCI”, care recompensează cel mai bun lungmetraj de debut, au fost selectate şase producţii: „Aniara” (Suedia, Danemarca), de Pella Kagerman & Hugo Lilja, „Atlantique” (Franţa, Senegal, Belgia), de Mati Diop, „Blind Spot” (Norvegia, Danemarca), de Tuva Novotny, „Irina” (Bulgaria), de Nadejda Koseva, „Les misérables” (Franţa), de Ladj Ly, şi „Ray & Liz” (Marea Britanie), de Richard Billingham.

Câştigătoare a fost aleasă „Les misérables”, propunerea Franţei pentru o nominalizare la Oscar 2020.

Cea mai bună comedie europeană a fost desemnată „The Favourite” (Marea Britanie, Irlanda), de Yorgos Lanthimos, dintr-o listă completată de „Ditte & Louise” (Danemarca), de Niclas Bendixen, şi „Tel Aviv on Fire” (Luxemburg, Franţa, Israel, Belgia), de Sameh Zoabi.

„Cadoul de Crăciun” (România, Spania) al lui Bogdan Mureşanu, cu Ioana Flora şi Adrian Văncică în distribuţie, a fost ales cel mai bun scurtmetraj. Au mai fost nominalizate: „Cães que Ladram aos Pássaros” (Portugalia), de Leonor Teles, „Rekonstrukce” (Cehia), de Jiří Havlíček & Ondřej Novák, „Les Extraordinaires Mesaventures de la Jeunne Fille de Pierre” (Franţa, Portugalia), de Gabriel Abrantes, şi „Suc de sindria” (Spania), de Irene Moray.

„Călătoria fantastică a Maronei”, de Anca Damian, s-a numărat între cele patru filme nominalizate la categoria „lungmetraj de animaţie european” a premiilor Academiei Europene de Film. Au mai fost selectate: „Buñuel en el laberinto de las tortugas” (Spania, Olanda), de Salvador Simó, „J'ai Perdu Mon Corps" (Franţa), de Jérémy Clapin, „Les Hirondelles de Kaboul” (Franţa, Luxemburg, Elveţia), de Zabou Breitman şi Eléa Gobé Mévellec.

Câştigător a fost ales „Buñuel en el laberinto de las tortugas”.

Înainte de gală, Academia a anunţat câştigătorii premiilor pentru excelenţă.

„The Favourite” s-a impus la patru categorii: imagine (Robbie Ryan), montaj (Yorgos Mavropsaridis), costume (Sandy Powell) şi coafură & machiaj (Nadia Stacey).

Lungmetrajul „Dolor y gloria”, regizat de Pedro Almodóvar, a câştigat trofeul categoriei scenografie - Antxon Gómez.

John Gürtler a fost desemnat câştigător al categoriei muzică originală pentru „Systemsprenger” (r. Nora Fingscheidt).

Cel mai bun sunet a fost desemnat al filmului „La noche de 12 años” (r. Álvaro Brechner), realizat de Eduardo Esquide, Nacho Royo-Villanova şi Laurent Chassaigne.

Cele mai bune efecte vizuale au fost în filmul „About Endlessness” (r. Roy Andersson), realizate de Martin Ziebell, Sebastian Kaltmeyer, Néha Hirve, Jesper Brodersen şi Torgeir Busch.

Trofeele onorifice au revenit actriţei franceze Juliette Binoche - European Achievement in World Cinema, regizorului german Werner Herzog - Lifetime Achievement Award şi producătoarei Ankica Jurić Tilić - EURIMAGES Co-Production Award 2019.

Publicul a ales drept cel mai bun film european al anului producţia „Cold War” (2018), de Pawel Pawlikovski. „În zilele astea, alegerea publicului nu sună prea bine, pentru că oamenii au făcut câteva alegeri greşite în ultima vreme. Mă bucur însă că filmul meu şi-a găsit recunoaşterea aici”, a spus cineastul polonez.

European University Film Award a revenit lungmetrajului „Portrait de la jeune fille en feu” al lui Céline Sciamma.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.