Un student saudit la aviaţie a deschis vineri focul într-o clasă de la Naval Air Station Pensacola, omorând trei oameni, într-un atac care a fost condamnat rapid de guvernul Arabiei Saudite, în timp ce autorităţile americane investighează dacă atacul are legătură cu terorismul, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacul, care s-a încheiat atunci când un ajutor de şerif l-a ucis pe atacator, este al doilea atac mortal comis la o bază navală americană în această săptămână şi a provocat o reacţie puternică a autorităţilor şi închiderea bazei.

Un număr de 12 oameni au fost răniţi în acest atac, inclusiv doi adjuncţi ai şerifului, care au reacţionat primii, a declarat şeriful ţinutului Escambia, David Morgan. Unul dintre adjuncţi a fost împuşcat în braţ şi altul în genunchi, iar ambii urmează să se refacă, a spus acesta.

Atacatorul era membru al armatei saudite şi se pregătea în domeniul aviaţiei la baza de la Pensacola, a declarat guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, într-o conferinţă de presă.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Helen Ferre, a declarat ulterior că acesta a aflat despre identitatea trăgătorului din discuţiile cu oficialii FBI şi ai armatei.

Un oficial american a declarat pentru Associated Press că trăgătorul este Mohammed Saeed Alshamrani şi a precizat că FBI analizează postările pe reţelele de socializare şi investighează dacă acesta a acţionat singur sau avea legături cu un grup.

În timpul unei conferinţe de presă susţinută vineri seara, FBI a refuzat să dezvăluie identitatea atacatorului şi nu a dorit să comenteze despre motivaţiile acestuia.

Anterior, doi oficiali americani au spus că studentul era locotenent secund în Forţele Aeriene Saudite şi că autorităţile investighează dacă atacul a avut legătură cu terorismul.

Preşedintele american Donald Trump a refuzat să spună dacă atacul a avut legătură cu terorismul. Trump a transmis pe Twitter condoleaţe familiilor victimelor şi a adăugat că a fost sunat de regele saudit Salman.

Regele saudit i-a transmis lui Trump ”că poporul saudit este indignat de acţiunile barbare ale trăgătorului şi că persoana respectivă nu reprezintă sunb nicio formă sentimentele poporului saudit care iubeşte poporul american”.

Guvernul saudit a oferit condoleanţe victimelor şi familiilor lor şi a afirmat că va oferi ”tot sprijinul” autorităţilor americane care investighează atacul.

”Ministerul Afacerilor Externe afirmă că autorul acestui atac oribil nu reprezintă în niciun fel poporul saudit. Poporul american este deosebit de respectat de poporul saudit”, a transmis guvernul Arabiei Saudite într-un comunicat.

Viceministrul Apărării, Khalid bin Salman, a subliliniat pe Twitter că el şi mulţi militari saudiţi s-au antrenat la baze militare americane şi au luptat ”cu terorismul şi alte ameninţări” alături de forţele americane.

”Evenimentul tragic de astăzi este condamnat cu fermitate de toată lumea din Arabia Saudită”, a afirmat Salman.

DeSantis a spus că Arabia Saudită trebuie să îşi asume răspunderea pentru atac şi să îmbunătăţească situaţia penru victime. ”Cred că vom avera o datorie, având în vedere că a fost vorba despre unul dintre oamenii noştri”, a spus acesta.

Un expert în securitate naţională de la Heritage Foundation a avertizat împotriva creării unei legături imediate cu terorismul.

Senatorul de Florida Rick Scott a publicat un comunicat în care a descris atacul ca un act de terorism, ”indiferent dacă persoana a fost motivată de islamul radical sau a fost instabilă mental”.

Secretarul Apărării, Mark Esper, a declarat vineri că ”analizează o serie de măsuri pentru a asigura securitatea instalaţiilor militare şi siguranţa membrilor serviciului şi a familiilor lor”. Esper nu a oferit alte detalii.

Acesta a fost al doilea atac armat de la o bază navală americană din această săptămână. Un marinar al cărui submarin andocase la Pearl Harbor, Hawai, a deschis miercuri focul împotriva a trei angajaţi civili, omorând pe doi dintre aceştia, înainte de a-şi lua viaţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.