Deputatul PNL Marius Bodea susţine că, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Primăria Iaşi a pierdut proprietatea asupra CET Iaşi, precizând că situaţia este critică, întrucât oraşul rămâne fără sistem de termoficare. În replică, primarul Mihai Chirica afirmă că nu este cazul "să panicăm lumea" şi i-a îndemnat pe ieşeni să-şi vadă de sărbători, întrucât Primăria îşi face treaba.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, a precizat, într-o conferinţă de presă, că joi seară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o sentinţă "năucitoare" pentru Iaşi, el afirmând că Primăria a pierdut definitiv proprietatea asupra centralelor electrice de termoficare ale oraşului.

"Administraţia PSD a ultimilor 15 ani, ai cărei lideri au fost domnii Nichita şi Chirica, a lăsat Iaşiul fără termoficare. Oraşul a pierdut definitiv proprietatea centralelor electrice de termoficare, adică CET1 şi CET2. Este finalul unui litigiu care a fost ascuns de ochii ieşenilor. Înalta Curte a decis definitiv, fără nicio altă cale de atac, că Iaşiul nu mai are centrale de termoficare şi nici reţea de distribuţie. Ele aparţin lichidatorului judiciar care trebuie să le valorifice pe piaţă pentru a plăti creditorii“, a declarat deputatul liberal Marius Bodea.

El a amintit că în anul 2012 CET Iaşi a intrat în faliment, acumulând datorii de sute de milioane de lei, dar Primăria a continuat să utilizeze activele centralei.

"Datoriile CET SA sunt de 600 milioane de lei, din care s-au evaluat bunuri ce pot fi valorificate de 200 milioane de lei. Aceste bunuri sunt instalaţii şi clădiri din interiorul CET 1 şi CET 2. Primăria a pierdut patrimoniul CET prin decizia ICCJ în luna martie 2019. A încercat o procedură de revizuire a sentinţei, dar aseară (joi seară – n.r.), aceasta a fost respinsă definitiv. Lichidatorul CET poate începe vânzarea patrimoniului“, a spus deputatul PNL Marius Bodea.

Liberalul a mai afirmat că societatea Veolia, căreia i s-a concesionat sistemul de termoficare din Iaşi, poate cere de asemenea despăgubiri de la Primăria Iaşi, pentru că în contractul de delegare, încheiat pe 20 de ani, i s-a garantat punerea la dispoziţie a echipamentelor pentru producerea de servicii termice.

Totodată, deputatul Marius Bodea a atras atenţia că 25.000 de apartamente, zeci de instituţii publice, şcoli şi spitale nu mai au, din acest moment, furnizor de termoficare.

"Mă aşteptam sincer ca domnul primar Chirica să anunţe la prima oră situaţia critică în care ne aflăm. Bine că ieşenii sunt protejaţi de o lege care interzice executări ale furnizorilor de agent termic în perioada sezonului rece. Am informat inclusiv Guvernul şi voi ţine permanent legătura cu Executivul pentru a mă asigura că niciun ieşean nu se va spăla la lighean, că nicio şcoală şi niciun spital nu vor rămâne fără apă caldă şi căldură în plină iarnă”, a spus deputatul liberal.

De asemenea, Marius Bodea a criticat faptul că primarul Mihai Chirica nu a gândit nicio măsură alternativă pentru situaţia în care s-a ajuns după decizia definitivă a instanţei.

"Marele reproş pe care îl aduc administraţiei actuale este că nu a pregătit niciun plan B. A ascuns pericolul sub preş şi nu i-a păsat, nu a pregătit un plan cu sumele necesare şi cu termene clare”, a spus deputatul PNL Marius Bodea.

În replică, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că nu este cazul "să panicăm lumea" şi că ieşenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură.

"Iaşiul are şi va avea în continuare sistem de termoficare. Nu suntem în situaţia Bucureştiului. Nu mor caii când vor câinii şi nu cedăm presiunilor. CET a falimentat în 2012. S-au acumulat datorii prin greşeli guvernamentale şi locale, iar timp de un an agentul termic a fost furnizat prin Direcţia Tehnică a Primăriei. Falimentul CET a fost cerut de ANAF şi de alţi creditori“, a spus Mihai Chirica.

Primarul Iaşiului a precizat că între Primărie şi CET sunt pe rol mai multe procese, edilul Chirica afirmând că ieşenii nu vor avea de suferit.

"Nu trebuie să panicăm pe nimeni. Dacă e o problemă, o spun eu, nu alţii. Vedeţi-vă de viaţă şi de sărbători, noi ne facem treaba. În loc să avem o stare pozitivă de Moş Nicolae, trebuie să dăm explicaţii“, a afirmat edilul ieşean.

Mihai Chirica nu a precizat dacă Primăria va încerca să aibă o discuţie cu lichidatorul CET Iaşi pentru a ajunge la o soluţie privind recuperarea bunurilor centralei care riscă să fie scoase la vânzare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.