Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că rezultatele testelor Pisa reprezintă dovada că s-au înregistrat regrese în privinţa educaţiei. Solicitat să comenteze sugestia lui Dacian Cioloş de a iniţia un nou pact naţional pentru Educaţie, preşedintele a replicat: ”M-am ferit să discut aceste lucruri în campanie sau pentru a obţine o ştiruţă pe Facebook”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Este un lucru important să discutăm despre Educaţie, este un lucru extrem de important să discutăm despre Educaţie. Probabil şi în lumina celui mai recent studiu PISA în care România a dovedit că nu a făcut progrese, dimpotrivă s-au înregistrat, în anumite domenii, regrese. Aceste chestiuni, pentru mine şi pentru echipa mea, nu sunt noi. Eu am constatat, am spus-o şi public la începutul primului meu mandat, că Educaţia din România are nevoie de o reformare profundă, are nevoie de o reaşezare, drept pentru care am lansat proiectul „Romania Educată”. Este un proiect extrem de important, este un proiect despre viitorul Educaţiei în România. Acest proiect este în continuare în faza de dezbatere, dezbateri care se desfăşoară peste tot, iar atunci când vom avea concluziile consolidate ale proiectului „România Educată” vom ajunge, cu siguranţă, în faza în care voi prezenta partidelor politice acest concept despre Educaţia din România şi atunci sigur că va fi nevoie de un larg sprijin politic pentru a implementa ceea ce va conţine conceptul „România Educată”. Acest lucru, sigur, la vremea respectivă poate să fie discutat, dacă se va folosi majoritatea din Parlament care va fi atunci sau dacă se va merge spre ceva de stilul unui pact pentru educaţie. Aceste lucruri sunt de o importanţă deosebită şi eu m-am ferit întotdeauna să aduc în discuţie aceste chestiuni de importanţă vitală pentru România în condiţii de campanie electorală sau doar pentru a obţine o „ştiruţă” pe Facebook”, a replicat Iohannis.
El a subliniat în acest context că ”o condamnare pauşală, aşa cum au încercat unii ieri şi alaltăieri”, nu ajută pe nimeni, cum nici măsuri punctuale nu ajută sistemul.
Iohannis a subliniat că avem multe şcoli foarte bune, avem mulţi profesori foarte buni, avem copiii cu rezultate extraordinare la olimpiade de tot felul, dar avem o discrepanţă inadmisibil de mare între învăţământul din mediul urban şi învăţământul din mediul rural şi avem rezultate destul de proaste la teste, precum este PISA.
”Toate acestea trebuie să ne dea de gândit, dar nu într-un mod electoralist, ci într-un mod în care putem să reformăm profund întregul sistem şi eu sunt foarte hotărât să merg mai departe cu „România Educată” şi, la final, să avem un cadru, un concept, o legislaţie şi o abordare care face sistemul educaţional din România real şi durabil mai bun”, a fost concluzia preşedintelui Iohannis.
 
”Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să iniţieze un nou pact naţional pentru Educaţie, unul care să prevadă, pe lângă procentul din PIB alocat obligatoriu de guverne, şi un acord între toate partidele politice pentru păstrarea aceluiaşi ministru la Ministerul Educaţiei minimum cinci ani, indiferent cât de des se succed guvernele şi indiferent de culoarea politică a acestora”, a scris vineri pe Facebook Dacian Cioloş.

”Cu tot respectul pentru doamna Anisie, cred că un astfel de ministru ar trebui să fie din afara sistemului actual, dar să îl cunoască bine, de preferat o personalitate publică recunoscută tocmai pentru performanţă în economia reală”, a adăugat el.

În opinia sa, preşedintele Iohannis a strâns suficiente astfel de personalităţi în grupurile de lucru ale proiectului România Educată.

”Avem nevoie de obiective concrete legate de performanţa copiilor, nu numai de sumele alocate sistemului de educaţie, dar, cel mai important, avem nevoie de coerenţă şi stabilitate, dincolo de interesele electorale ale candidaţilor şi partidelor. Ministerul Educaţiei trebuie scos în afara jocurilor politice„, conchide fostul premier.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.