Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referitor la acuzaţiile liderului PSD Paul Stănescu conform cărora a convins-o pe Dăncilă să candideze, că este o abordare ciudată şi că PSD este cel care a convins-o pe Viorica Dăncilă să candideze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mi se pare foarte ciudată această abordare. Nu. PSD a convins-o pe doamna Dăncilă să candideze şi ar trebui să întrebaţi acolo de ce au convins-o să candideze, pentru că rezultatul este bine cunoscut”, a răsuns preşedintele întrebat în legătură cu acuzaţiile formulate de către secretarul general interimar al PSD.

Secretarul general interimar al PSD Paul Stănescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că relaţia cu Viorica Dăncilă s-a răcit când i-a cerut acesteia să nu organizeze Congres în 2019 şi să nu candideze la preşedinţie, iar deşi iniţial acceptase, fostul premier şi-a schimbat părerea în urma unei discuţii tete-a-tete cu Klaus Iohannis. Stănescu a mai afirmat că Dăncilă a vrut să-l dea afară din partid după alegerile europarlamentare.

„Cu doamna Dăncilă am avut o discuţie tete-a-tete, înainte de a accepta propunerea de a fi preşedinte executiv, după europarlamentare. Am rugat-o două lucruri: unu, să nu facem congres în 2019, ci în ianuarie-februarie 2020, şi doi, i-am spus să nu candideze. Am bătut palma, doamna a fost de acord. Înţelegerea a durat foarte puţin, şapte-opt zile cred. Am mers la Cotroceni pentru consultarea cu votul în Diaspora, în formula Dăncilă-Fifor-Stănescu-Ciolacu-Teodorovici. După întâlnire, domnul preşedinte a rugat-o pe doamna premier să stea de vorbă cu dumneaei, câteva minute. Cred că au stat 20 de minute, dacă nu o jumătate de oră. Ajungând la Parlament, domna Dăncilă ne-a spus că vrea Congres imediat. Eu i-am spus că pe mine m-a pierdut, în condiţiile date. Eu m-am retras şi am văzut cu toţii ce a urmat“, a afirmat Stănescu, conform Realitatea de Olt.

Paul Stănescu a mai relatat că fostul premier şi lider al partidului a încercat să scape de el.

„La un moment dat, doamna Dăncilă chiar a vrut să mă dea afară, să mă elimine din partid pentru că n-am făcut altceva decât să spun ce cred că este bine pentru partid. I-am spus că rămân devotat partidului, că nu amestec prieteniile atunci când este vorba despre partid. Sunt omul care reuşeşte să facă această diferenţiere atunci când e vorba de partid“, a precizat Stănescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.