Poliţia Metropolitană a anunţat vineri că un bărbat a fost împuşcat de forţele de ordine în incidentul de la Podul Londrei - pe care-l tratează ”ca şi cum ar avea legătură cu terorismul”, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Circumstanţele incidentului sunt neclare, însă poliţia consideră incidentul ”ca şi cum ar avea legătură cu terorismul” ca măsură de precauţie, au precizat forţele de ordine.

Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson a anunţat pe Twitter că este ţinut la curent cu privire la incident şi mulţumeşte poliţiei şi serviciilor de intervenţie pentru modul cum au reacţionat.

Ministrul de Interne Priti Patel s-a declarat, tot pe Twitter, ”foarte îngrijorată” de incident.

Într-o înregistrare video apar ofiţeri de poliţie cu armele îndreptate către un camion alb, pe Podul Londrei.

În imagini, mai mulţi poliţişti înconjoară vehiculul, după care se duc în partea din spate să verifice containerul.

Autobuze londoneze sunt surprinse de o parte şi de alta a camionului şi trei maşini de poliţie parcate în apropiere, pe pod.

Altă înregistrare video, filmată dintr-un autobuz, surprinde presupusul suspect împuşcat, zăcând pe jos.

Un bărbat în costum este surprins fugind dinspre acesta, după ce a luat un cuţit mare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.