Guvernul României anunţă că prefectul judeţului Arad a demisionat din funcţie, în timp ce prefecţii din alte patru judeţe au fost eliberaţi din funcţie, în şedinţa de joi, decizia fiind luată ca urmare a "reconsiderării" de către Executiv a reprezentanţilor săi în teritoriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a anunţat, joi seară, la sfârşitul şedinţei de Guvern, că Executivul a decis eliberarea din funcţii a prefecţilor judeţelor Alba, Harghita, Sălaj şi Suceava şi a luat act de demisia prefectului judeţului Arad. De asemenea, a fost eliberat din funcţie şi subprefectul judeţului Arad, funcţia urmând a fi ocupată temporar de Olimpia Popa. 
 
Dancă a explicat eliberarea din funcţie a prefecţilor drept o "reconsiderare” de către Executiv a reprezentanţilor săi în teritoriu.
 
"Aşa cum bine ştiţi, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu; este firesc atunci când are loc o schimbare de guvern, Guvernul să-şi reconsidere reprezentanţii săi în teritoriu”, a afirmat Ionel Dancă.
 
Acesta a anunţat totodată rechemarea consulului general al României la New York, Cătălin Dancu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.