Beijingul a reacţionat cu furie, joi, faţă de promulgarea de către preşedintele american Donald Trump a unei legi care susţine manifestaţiile în favoarea democraţiei la Hong Kong, catalogând acest text drept o ”abominaţie absolută” şi ameninţând Washingtonul cu represalii, în plin război comercial între cele două ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A doua oară în decurs de patru zile, ambasadorul Statelor Unite la Beijing Terry Branstad a fost convocat la sediul Ministerului chinez de Externe, care a îndemnat Washingtonul ”să nu pună în aplicare” textul incriminat.

Rezoluţia adoptată săptămâna trecută de Congres - promulgată de Terump miercuri - ”disimulează intenţii sinistre”, a denunţat anterior diplomaţia chineză, evocând ”represalii” fără să precizeze care anume.

După şase luni de agitaţie, uneori violentă, în fosta colonie britanică, regimul comunist acuză textul de ”susţinerea sfruntată a acţiunilor comise împotriva unor cetăţeni nevinovaţi, care au fost loviţi, răniţi şi arşi (...) de către criminali violenţi”.

Întrebat despre convocarea lui Branstad, un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite a declarat pentru AFP că Partidul Comunist Chinez (PCC, unic) ar trebui ”să-şi respecte promisiunea faţă de poporul din Hong Kong, care nu cere decât libertate”.

Donald Trump a promulgat miercuri ”Legea din 2019 cu privire la drepturile omului şi democraţie la Hong Kong”, după ce a ezitat îndelung, temându-se să întoarcă spatele autorităţilor chineze, cu care încearcă să pecetluiască un acord comercial.

Această rezoluţie - care ameninţă cu suspendarea statutului economic special acordat de Washington fostei colonii britanice în cazul în care nu le sunt respectate drepturile manifestanţilor - a fost adoptată cu o săptămână în urmă, cu o majoritate zdrobitoare, în Congres.

FRONT COMERCIAL

Hong Kongul, un teritoriu semiautonom chinez, se confruntă cu o contestare de o amploare fără precedent de la retrocedarea sa Chinei, în 1997.

Congresul a adoptat, de asemenea, o măsură care interzice vânzarea către poliţia din Hong Kong de material destinat reprimării manifestaţiilor. Şi această rezoluţie a fost promulgată de către Trump.

Pe frontul comercial, problema este dacă această decizie va pune în pericol negocieri delicate purtate de Washington cu Beijingul.

Primele două puteri mondiale se livrează de anul trecut unui război comercial, prin lovituri de creştre a taxelor vamale.

În ultimele zile, ele au transmis semnale pozitive cu privire la încheierea până la sfârşitul anului a unui acord comercial parţial, numit ”faza unu”.

Fostul magnat în domeniul imobiliar newyorkez a căutat, în orice caz, să-şi protejeze relaţiile cu omologul său Xi Jinping.

ECUAŢIE DELICATĂ

Într-un comunicat prin care îşi justifică decizia, Trump şi-a exprimat ”respectul faţă de preşedintele Xi (Jinping), China şi poporul de la Hong Kong”.

Un semn al echilibrului delicat în care se află este faptul că cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite a rămas vag, în ultimele zile, cu privire la intenţiile sale. El a dat asigurări, pe de o parte, că se află alături de manifestanţii în favoarea democraţiei, iar pe de altă parte a dat asigurări că are încredere în Xi Jinping să rezolve criza.

Hong Kongul este legat de Washington printr-un statut economic special, care permite teritoriului să fie scutit de restricţii care se aplică Chinei continentale.

Textul condiţionează menţinerea acestui statut pecial de validarea anuală de către administraţie a unei situaţii considerate convenabile în domeniul respectării drepturilor omului de către autorităţile de la Hong Kong.

Contestarea a început în urma respingerii unui proiect de lege vizând să autorizeze extrădări către China continentală. În decursul lunilor, manifestaţiile şi acţiunile au devenit tot mai violente.

Poliţia a intrat joi în Universitatea Politehnică (PolyU), unde sute de manifestanţi, asediaţi de forţele de ordine, s-au baricadat timp de 11 zile. Între timp aceştia par că au părăsit campusul.

În zilele care au precedat alegerilor locale de duminică, soldate cu o victorie zdrobitoare a candidaţilor în favoarea democraţiei mişcarea de contestare s-a potolit. Nu au mai avut loc manifestaţii importante.

Însă contestatari preconizau să iasă joi seara la manifestaţii, cu ocazia Thanksgiving, o mare sărbătoare familială americană, ”în onoarea celor care ne susţin mişcarea”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.