Liderul Partidului Laburist (Labourd) Jeremy Corbyn a dezvăluit miercuri, într-oconferinţă de presă la Westminster, 451 de pagini de documente necenzurate care conţin rezumate ale unui număr de şase reuniuni ale unui grup de lucru cu privire la investiţii şi comerţ între Statele Unite şi Regatul Unit după Brexit, dintre care ultima a avut loc în iulie, relatează The Huffington Post, care se întreabă dacă această campanie în vederea alegerilor legislative britanice de la 12 decembrie se află la o cotitură prin acest atac asupra premierului în exerciţiu Boris Johnson.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste documente au fost deja publicate de către Guvernul conservator - însă cenzurate.

Ele, dă asigurări Corbyn, constituie dovada faptului că Sistemul Naţional britanic de Sănătate (NHS) ar putea să fie deschis pieţei americane, în cadrul unui acord comercial după Brexit.

”Aceste documente confirmă că Statele Unite cer ca NHS să fie pus pe masă în negicieri comerciale (...). Avem proba că, cu Boris Johnson, NHS va fi de vânzare”, denunţă el.

”La pagina 41, americanii scriu «totul este inclus, mai puţin dacă ceva este exclus în mos expres». Ei vor un acces total la piaţă ca punct de pornire în negocieri”, mai denunţă Corbyn.

El afirmă că Guvernele britanic şi american s-au pus deja de acord să prelungească durata brevetelor în domeniul medicamentelor. În fapt acest lucru înseamnă creşterea preţului medicamentelor NHS, dă el asigurări.

NHS ÎN CENTRUL CAMPANIEI

Nici Boris Johnson şi nici Partidul Conservator (Tories) nu au reacţionat imediat în urma acestor acuzaţii, după conferinţa de presă a lui Corbyn.

Însă premierul conservator în exerciţiu ar putea să spună că nu este încă premier, că nu este vorba despre situaţia actuală a negocierilor şi că nimic nu este în acţiune sau acceptat.

Întrebat despre acest ultim punct, Corbyn a replicat simplu că secretarii de stat care au participat la aceste negocieri au stabilit acest cadru şi nu au făcut publice aceste informaţii.

NHS - la fel ca Brexitul - a devenit una dintre principalele mize ale campaniei electorale în Regatul Unit.

Johnson a declarat în mai multe rânduri că NHS nu este de vânzare. ”Aceasta este invenţie totală, este complet fals. Un Guvern conservator, în nicio circumstanţă nu va pune NHS pe masă în negocieri comerciale”, declara el în dezbaterea televizată de la ITV News cu Corbyn.

Locatarul numărului 10 pe Downing Street plăteşte proximitatea sa cu locatarul Casei Albe, care susţine un Brexit ”dur” şi nu şi-a ascuns niciodată interesul faţă de NHS.

Donald Trump este de altfel un unghi de atac foarte prizat de opozanţii lui Johnson, indiferent că este vorba despre Partidul Liberal Democrat (Lib-dem), Labour, sau scoţienii separatişti din SNP.

În contextul în care Trump este aşteptat marţi şi miercuri la Londra, la summitul NATO, capcana este întinsă pentru Johnson, scrie HuffPost.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.