Viitorul preşedinte al Consiliului European, Charles Michel, face miercuri, o vizită în România şi este primit de preşedintele Klaus Iohannis. Charles Michel îşi doreşte să să cunoască mai bine poziţiile şi opiniile statelor cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda europeană, înainte de începerea mandatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, îl va primi miercuri, 27 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe viitorul preşedinte al Consiliului European, domnul Charles Michel. Vizita la Bucureşti a domnului Charles Michel face parte dintr-un turneu în pregătirea preluării mandatului său la conducerea Consiliului European, la data de 1 decembrie a.c. Prin intermediul întâlnirilor cu liderii Uniunii Europene, viitorul preşedinte al Consiliului European intenţionează să cunoască mai bine poziţiile şi opiniile acestora cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda europeană, precum şi priorităţile statelor membre ale Uniunii”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a precizat că vor fi discutate, în principal, aspecte legate de Agenda Strategică a Uniunii pentru 2019-2024, cele mai recente evoluţii privind procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune, migraţia şi relaţiile externe ale Uniunii Europene.

De asemenea, vor fi abordate subiectele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 12-13 decembrie a.c., precum şi negocierile privind bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi demersurile făcute la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea schimbărilor climatice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.