Liderul laburist britanic Jeremy Corbyn a condamnat marţi antisemitismul ”în toate formele sale”, în urma unui atac neobişnuit al marelui rabin din Regatul Unit Ephaim Mivris - în plină campanie electorală în vederea alegerilor legislative anticipate de la 12 decembrie -, care i-a reproşat incapacitatea de a eradica această ”otravă” în formaţiunea sa, aflată în opoziţie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vreau să fiu foarte clar: antisemitismul în toate formele sale este josnic şi rău”, a declarat Corbyn în faţa membrilor partidului. ”Nu există absolut niciun loc pentru antisemitism (...) în Regatul Unit modern, el nu va fi tolerat în nicio formă de către un Guvern laburist”.

Cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate, intervenţia neobişnuită a marelui rabin Ephaim Mivris a eclipsat programul special al Partidului Laburist, lansat de către Jeremy Corbyn la Londra, vizând să consolideze lupta împotriva discriminărilor în cazul unei victorii a formaţiunii sale.

”Modul în care conducerea (laburistă) a tratat rasismul antievreiesc este incompatibil cu valorile britanice de care suntem atât de mândri - ale demnităţii şi respectării tuturora”, scrie Ephraim Mirvis într-un editorial publicat de cotidianul The Times. ”O nouă otravă - aprobată de sus - s-a înrădăcinat în Partidul Laburist”, care îi lasă pe evreii britanici ”cuprinşi de anxietate”, continuă el.

”Când va veni 12 decembrie, cer tuturor să voteze conform conştiinţei lor. Să nu vă îndoiţi, însuşi sufletul naţiunii noastre este în joc”, a adăugat el, apreciind că Jeremy Corbyn este ”inapt” să guverneze.

”SISTEM RAPID ŞI EFICIENT”

Corbyn, liderul foarte de stânga al Partidului Laburist din 2015, este acuzat cu regularitate de complezenţă faţă de anumiţi membri ai formaţiunii sale care au făcut declaraţii antisemite, acuzaţii care au reapărut cu forţă în timpul campaniei electorale şi care au determinat mai mulţi deputaţi să întoarcă spatele formaţiunii.

Liderul laburist a sfârşit prin a recunoaşte, în august 2018, că partidul se confruntă cu o ”reală problemă” a atisemitismului, că a fost ”prea încet” în a aplica sancţiuni disciplinare în cazuri dovedite şi a anunţat că prioritatea sa este să ”refacă încrederea” comunităţii evreieşti.

”Atunci când ne-au fost raportate cazuri (de antisemitism) în interiorul Partidului Laburist, noi avem un sistem rapid şi eficient pentru a le răspuns. Iar acest proces este examinat în mod constant, pentru a ne asigura că este rapid şi eficient”, s-a apărat el marţi.

”ISLAMOFOBIE”

Mai multe voci i s-au alăturat marelui rabin - inclusiv Luciana Berger, de confesiune mozaică, în prezent la Partidul Liberal Democrat (Lib-dem), care a părăsit Partidul Laburist în februarie, acuzându-l de faptul că este ”instituţional antisemit”.

”La ultima reuniune la care am participat cu Jeremy Corbyn, la sfârşitul lui 2017, i-am spus că numeroase grupuri publice şi private de pe Facebook care erau pline de postări antisemite foloseau numele şi fotografia liderului Partidului Laburist în numele lor. Nu s-a făcut nimic în acest sens după această reuniune”, a povestit ea marţi pe Twitter.

”Lui Corbyn&co ar trebui să le fie ruşine”, a subliniat fostul deputat laburist Ian Austin, pe aceeaşi reţea de socializare.

Programul împotriva disriminării al Partidului laburist prevede obligarea întreprinderilor să publice statistici cu privire la diferenţa de remuneraţie care afectează persoanele de culoare, asiaticii sau minorităţile etnice sau să sensibilizeze copiii faţă de nedreptate.

Înaintea lansării acestui program, conservatoarea de la Ministerul de Interne Priti Patel a apreciat ”stupefiant (faptul că) Jeremy Corbyn le dă lecţii altora cu privire la disciminări rasiale şi religioase, în contextul în care partidul său face obiectul unei anchete a Comisiei Egalităţii şi Drepturilor Omului cu privire la antisemitismul ce domneşte în rândul său”.

Marele rabin a primit, de asemenea, o susţinere interconfesională.

Arhiepiscopul din Canterbury Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, a apreciat, citat într-un comunicat, că ”oricine în ţara noastră are dreptul să se simtă în securitate”.

”Rasismul, de oriunde ar veni - de la sfânga sau de la dreapta - este inacceptabil şi nu se face suficient” în combatera lui, a apreciat Consiliul Musulmanilor britanici, denunţând, la rândul său, ”islamofobia” Partidului Conservator (Tories).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.