Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a sosit marţi seară la şedinţa Comitetului Executv al partidului, refuzând să facă declaraţii. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marţi seară, că a discutat şi cu Viorica Dăncilă, şi cu Marcel Ciolacu şi cu Paul Stănescu, dar şi cu alţi colegi din ţară. "Decizia PSD Bucureşti - să nu contribuim la fărâmiţarea partidului, să nu contribuim la imaginea proastă a acestuia şi să facem în aşa fel încât să calmăm spiritele, să facem apel la înţelepciune şi dialog", a spus Firea. Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat că nu îşi va da demisia din funcţia deţinută în partid şi că este nevoie de un congres care ar trebui făcut cât mai repede, ”dar ţinând cont de nişte fapte care trebuie parcurse”. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat că ”demisia este un act unilateral”, după ce luni s-a vehiculat că ar fi convins-o pe Viorica Dăncilă să demisioneze. Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, consideră că ar fi „foarte binevenit” un Congres al PSD, că acesta ar trebui să fie convocat cât mai repede, eventual înainte de Crăciun, iar discuţiile trebuie să fie despre proiect nu despre oameni. Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu spune că Viorica Dăncilă şi-a făcut datoria pe deplin în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale şi a făcut tot ce este omeneşte posibil în cursa electorală pentru a obţine cel mai mare scor, într-o perioadă nu foarte bună în PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Buzatu: Tradiţia PSD e un tip de exprimare extrem de convenabil pentru orice afirmaţie. Nu cred că există o tradiţie şi fiecare dintre candidaţii care au fost în cursa prezidenţială s-a comportat într-un anumit fel, în care a crezut de cuviinţă - VIDEO

UPDATE - Firea: Am discutat cu doamna Dăncilă, am discutat şi cu domnul Ciolacu şi cu domnul Stănescu şi cu mulţi alţi colegi din ţară / Decizia PSD Bucureşti - să nu contribuim la fărâmiţarea partidului

CITEȘTE ȘI Firea, despre revenirea lui Gabriel Oprea în PSD: Nu mi se pare normală o pătrundere pe uşa laterală sau pe uşa din dos

Firea a spus că nu a participat la nicio întâlnire de dinaintea CEX-ului

"Eu nu m-am întâlnit cu cineva şi împreună cu care să fac un rău aceste formaţiuni politice şi nu mă dezic de punctul meu de vedere şi-l voi exprima în cadrul CEX. Am făcut apel la toţi cei care m-au sunat să aibă grijă în primul rând de partid şi pe urmă de noi, suntem pe planul doi, trei, patru. Să aducem oameni tineri lângă noi, oameni de valoare, să reconstruim partidul, să nu ne sfâşiem, să dăm mesaje pozitive faţă de cei pe care i-am dezamăgit", a afirmat Firea.

Ea a spus că sunt mai multe variante în ce priveşte conducerea, dar este de văzut care fi aleasă pentru a "ieşi împreună, nu două grupări".

Firea a spus că pentru o eventuală poziţie interimară nu va candida, dar pentru Congres se va gândi.

"Am discutat cu doamna Dăncilă, am discutat şi cu dl Ciolacu şi cu dl Stănescu şi cu mulţi alţi colegi din ţară. De asemenea, am avut şedinţă la PSD Bucureşti. Decizia PSD Bucureşti - să nu contribuim la fărâmiţarea partidului, să nu contribuim la imaginea proastă a acestuia şi să facem în aşa fel încât să calmăm spiritele, să facem apel la înţelepciune şi dialog", a susţinut Firea.

UPDATE - Teodorovici: Am spus că nu îmi dau demisia. Sunt votat de un număr important de colegi şi cred că ar fi lipsă de respect/ Un congres trebuie făcut cât mai repede

Întrebat de jurnalişti dacă Viorica Dăncilă va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD, Eugen Teodorovici a declarat că ”este preşedinte, ştie ce are de făcut”.

În privinţa propriei demisii, Teodorovici a spus că nu şi-o va înainta.

”Am spus că nu îmi dau demisia. Sunt votat de un număr important de colegi şi cred că ar fi lipsă de respect pentru acest vot. Eu niciodată nu am cedat în competiţii şi cred că este statutar şi este un respect faţă de noi, de colegi, că am respectat ceea ce am votat în Congres, adică statutul”, a spus Teodorovici.

Preşedintele executiv al PSD mai spune că este nevoie de organizarea unui congres al partidului.

”Un congres trebuie făcut cât mai repede, dar ţinând cont de nişte fapte care trebuie parcurse. Ţinând cont de ceea ce înseamnă la nivel local poate o discuţie, conferinţele necesare, toţi paşii pentru a pregăti cu adevărat un congres, inclusiv modificări de statut. Poate sunt elemente care trebuie modificate, poate lumea asta aşteaptă. Cei care vor să acceadă în funcţii de conducere trebuie să înţeleagă în primul rând că e nevoie de oameni care să înţeleagă că e nevoie de oameni care să aibă la bază o pregătire temeinică, să înţeleagă că decizii în CEx nu pentru partid, se iau decizii pentru ţară, pentru că ele influenţează”, a declarat Teodorovici.

Întrebat dacă a participat la o întâlnire cu Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Teodorovici a precizat că atunci cnd a ajuns la întâlnire, Ciolacu tocmai pleca.

”Când am ajuns, dânsul pleca. M-ar fi jignit (dacă îi cerea demisia- n.r.), cred că cei care mă cunosc ştiu că nu se poate vinde un vot pe care l-ai primit, PSD nu este de vânzare, nu există preţ pentru a cumpăra sau pentru a vinde PSD. Îmi doresc foarte mult şi au mai fost şi colegi care au spus, trebuie făcută o analiză”, a declarat Teodorovici.

Teodorovici a fost întrebat şi dacă se poate vorbi de un eşec al PSD.

”Există un eşec în ceea ce se prefigurează acum la nivel naţional, preşedinte, partid, parlament, Guvern. Eşecul PSD duce la eşecul ţării. Trebuie să îşi asume toţi cei implicaţi în campania PSD, trebuie toţi să aibă propria analiză, trebuie să existe o analiză colectivă la nivel de partid şi fiecare să îşi asume partea de vină”, a declarat Teodorovici.

În final, preşedintele executiv al PSD a spus că regretă că nu şi-a spus părerea în cadrul partidului.

”Vina mea e că nu am spus în partid tot ce era de spus”, a mai declarat Eugen Teodorovici.

UPDATE - Marcel Ciolacu, după ce s-a vehiculat că a convins-o pe Viorica Dăncilă să demisioneze: Demisia este un act unilateral

Marcel Ciolacu a evitat să facă declaraţii cu privire la ceea ce ar trebui să se întâmple în PSD după eşecul de la alegerile prezidenţiale, el spunând că nu nu poate cere ”demisia cuiva”.

„Nu comentez ce spun colegii mei. Demisia este un act unilateral. Eu nu sunt în măsură să iau. (...) Nu pot cere demisia cuiva”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat de ce s-a răzgândit Viorica Dăncilă în condiţiile în care i-a transmis că îşi va depune mandatul  Ciolacu a răspuns: „Nu cunosc”.

Acesta a evitat să facă alte declaraţii, spunând că va face acest lucru după Comitetul Executiv.

Luni s-a vehiculat că ar fi convins-o pe Viorica Dăncilă să demisioneze din fruntea partidului.

UPDATE - Un congres e foarte binevenit şi trebuie să facem un congres nu pentru cine, ci pentru ce. Ăsta nu e momentul să vorbim de oameni, e momentul să vorbim de proiecte, să lăsăm mărunţişurile şi interesele mici, personale

„Un politician, o echipă responsabilă îşi asumă rezultatele. Aşa cum îşi asumă victoria îşi asumă şi rezultatele şi procedează în consecinţă. Demisia e unilaterală, numai dânsa (Viorica Dăncilă – n.r.) sau conducerea poate să o decidă.  Dar democratic înseamnă într-un partid, în urma unei demisii, congres. Restul sunt poveşti”, a spus liderul PSD Giurgiu

Întrebat când ar trebui să fie convocat Congresul, Niculae Bădălău a spus că acesta ar trebuie să aibă loc „cât mai repede probabil, dacă se întâmplă demisia”, eventual înaintea sărbătorilor de iarnă, arătând că Comitetul Executiv are dreptul să convoace un congres cu 16 voturi.

Acesta a precizat că, potrivit statutului, preşedintele executiv poate prelua funcţia de conducere.

El a adăugat că o eventuală suspendare sa excludere a lui Dăncilă s-ar putea face, tot conform statutului, „numai în cazul unor abateri grave de care eu nu am auzit până acum, sau nimeni nu a auzit”.

„Ideea este că trebuie să ţinem partidul. Avem o responsabilitate faţă de milioane de oameni în teritoriu care ne-au sprijinit. Ar trebui să facem o analiză începând de la teritoriu, pentru că lucrurile nu putem stabili că numai vinovaţi şi de obicei noi avem tendinţa pe cei care ar trebui să facă analizele să-i dăm noi afară ţi atunci nu mai are cine”, a adăugat Bădălău.

Acesta a precizat că staff-ul de campanie a greşit pentru că cele două teme de campanie – o femeie care se bate cu şapte bărbaţi şi dezbaterea – nu au funcţionat.

În ceea ce priveşte o eventuală demisie sau sanţionare a Olguţei Vasilescu, care a fost şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă, Niculae Bădălău spune că nu o judecă el pe aceasta

„Eu susţin că un congres e foarte binevenit şi trebuie să facem un congres nu pentru cine, ci pentru ce. Să avem un proiect politic.  nu pentru cine pentru că în momentul ăsta nu e momentul să vorbim de oameni, e momentul să vorbim de proiecte, să lăsăm mărunţişurile şi interesele mici, personale” a mai spus Bădălău. 

UPDATE - Bădălău a transmis felicitări preşedintelui Iohannis pentru obţinerea celui de-al doilea mandat, dar şi Partidului Naţional Liberal: Îi asigur că în alegerile viitoare PSD îi va bate rău

”Aş vrea să-l felicit pe domnul preşedinte Iohannis pentru câştigarea celui de-al doilea mandat, să felicit colegii de la PNL şi să-i asigur că în alegerile viitoare PSD îi va bate rău”, a spus Nicolae Bădălu, marţi, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD.

Candidatul PSD Viorica Dăncilă a ”câştigat” în cinci judeţe cele de-al doilea tur al prezidenţialelor, cel mai mare scor fiind înregistrat în Teleorman.

Judeţele în care a obţinut cele mai multe voturi, devansându-l astfel pe Klaus Iohannis, sunt Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Teleorman.

UPDATE - Codrin Ştefănescu a declarat înainte de a intra în sediul PSD, unde este programată şedinţa Comitetului Executiv, că Viorica Dăncilă a muncit foarte mult în campanie, a fost o femeie curajoasă şi hotărâtă

 

“Viorica Dăncilă a muncit foarte mult în această campanie, a fost o femeie foarte curajoasă şi foarte hotărâtă, a fost aproape în fiecare filială şi s-a bătut mult alături de toţi colegii noştri din partid, din toată ţara pentru a obţine acest scor. Vreau să nu uitaţi un lucru, că bilanţul nu e aşa de tragic cum se vede, în cinci judeţe noi am câştigat, în 21 de judeţe avem procente între 40 şi 49,8 la sută, în condiţiile în care au fost absolut toţi împotriva noastră: PNL, USR, PMP, UDMR, sistemul, structuri şi aşa mai departe, adică a fost o bătălie în care PSD şi candidatul PSD Viorica Dăncilă a trebuit să facă faţă tuturor acestor forţe reunite”, a spus Ştefănescu.
El a menţionat că Dăncilă şi-a făcut datoria pe deplin. 
“Prin urmare, Viorica Dăncilă şi-a făcut, după opinia mea şi a multor alţi colegi, datoria pe deplin. A făcut tot ce este posibil omeneşte, alături de cei care au condus campania la nivel central şi nivel teritorial, fiecare a făcut tot ce este posibil pentru a obţine cel mai mare scor, suntem după o perioadă nu foarte bună în PSD. Ştiţi foarte bine că am trecut ultimele luni de zile chiar prin nişte probleme, inclusiv căderea Guvernului şi faptul că mai mulţi colegi de-ai noştri, de pe listele noastre, au votat căderea guvernului, ne-a afectat. Cu toate acestea, bătălia s-a dus până la capăt şi toţi şi-au făcut datoria”, a mai spus Codrin Ştefănescu.
El a menţionat că în cadrul Cex se va discuta despre posibilitatea organizării unui congres extraordinar 
“Eu cred că astăzi toţi colegii mei vor înţelege că trebuie să respectăm statutul şi probabil că vom discutăm cu toţii despre posibilitatea organizării unui congres extraordinar, dar pe baza statutului.(…)  Sper ca doamna Viorica Dăncilă, ca preşedinte al partidului, să conducă această şedinţă  cu calm şi discuţiile să rămână acolo în sala de sus”, a mai afirmat Ştefănescu.

 

UPDATE - Liderul PSD Bihor a afirmat, marţi seară, înaintea Comitetului Executiv Naţional al PSD, că nu cere demisia lui Dăncilă
 
 
"Nu cer nimănui să-şi depună demisia, vedem astăzi ce se întâmplă. (...) Nu putem da un astfel de vot, demisia este un act unilateral, dacă îşi dă demisia mergem pe o cale, dacă nu îşi dă demisia vedem ce facem, oricum trebuie un congres”, a afirmat Mang.
 
Întrebat dacă există posibilitatea ca Viorica Dăncilă să fie suspendată sau exclusă din PSD în situaţia în care nu demisionează ca urmare a eşecului, liderul PSD Bihor a răspuns: "Nu, asta e exclus”.
 
Liderul PSD Bihor a precizat, răspunzând unor întrebări, că a participat la discuţia convocată luni de Marcel Ciolacu, unde s-a "discutat subiectul" demisiei în bloc din partea conducerii PSD, iar unii dintre cei din conducerea PSD ar fi de acord cu o demisie în bloc. 
 
Acesta invocă ajungerea la un "consens” prin discuţii în cadrul PSD.

- Informaţiile referitoare la depunerea demisiei de către Dăncilă au apărut încă din cursul zilei de luni, pe fondul discuţiilor iniţiate de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu mai mulţi lideri de filiale, după ce luni  dimineaţă postase pe Facebook un mesaj în care vorbea despre rezultatul dezastruos de la prezidenţiale şi despre necesitatea unei analize la nivel central.

În cursul după-amiezei, Marcel Ciolacu a postat un nou mesaj, în care anunţa că a avut o discuţie ”calmă, aşezată şi productivă” cu Viorica Dăncilă, inclusiv despre întâlnirea convocată de el cu liderii de filiale. Alte referiri erau la faptul că nimeni nu este mulţumit de rezultatul obţinut de partid, la unitate şi la obiectivele pentru alegerile de anul viitor.

Luni seară, la Palatul Parlamentului, la sfârşitul unei zile în care lideri de la toate nivelurile partidului au criticat rezultatul slab de la alegeri şi au vorbit despre reformă, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţii din teritoriu cărora le-ar fi transmis că Viorica Dăncilă ar urma să facă anunţul demisiei în şedinţa de marţi a Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Inclusiv actualul preşedinte executiv al PSD Eugen Teodorovici a declarat că a discutat cu Ciolacu, căruia i-ar fi spus că Viorica Dăncilă „nu merită să iasă pe uşa din dos”.

La întâlnirea cu Ciolacu au mai fost prezenţi, printre alţii, Marian Oprişan, Paul Stănescu, Claudiu Manda.

De asemenea, au fost vehiculate numele Gabrielei Firea şi al lui Mihai Tudose, ambii negând în postări pe Facebook prezenţa la discuţii.

”Sunt acasă, cu familia, ca orice mamă neparalelă cu familia ei... nu sunt la “Cex-ul paralel” de la Parlament, cum titreaza unele site-uri. Când am ceva de spus, nu mă ascund, nu mă sfiesc„, a scris Firea luni seară, pe Facebook. De altfel, luni dimineaţă, şi ea a avut o reacţie foarte dură atât faţă de rezultatul alegerilor, cât şi faţă de revenirea lui Gabriel Oprea în conducerea partidului în baza unui protocol cu un sindicat condus de acesta.

Şi Mihai Tudose a negat tot pe Facebook că ar fi prezent la vreo întâlnire.

”Azi, la Strasbourg, la vot în Comisia de Comerţ a Parlamentului European, până seara târziu (ora 20:00). Când am terminat votul şi m-am uitat pe ştirile din ţară “am aflat” că în acelaşi timp eram şi în alte locuri prin Bucureşti, prin diverse birouri, în diverse negocieri. Nu ştiu dacă să îi dezamăgesc pe unii, dar ieri am votat la Bruxelles, azi sunt la Strasbourg... mă întorc în Bucureşti vineri, deci, o rugăminte: “plasaţi-mă” în diverse discuţii de vineri încolo, măcar să fiu şi eu în ţară”, a scris fostul premier luni seara, târziu.

Viorica Dăncilă a declarat după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că se va face o analiză în interiorul partidului după rezultatul alegerilor, dar nu intenţionează să demisioneze. ”Dacă colegii vor considera că trebuie să fac acest pas, atunci trebuie să facem un congres pentru că am fost aleasă prin congres”, a spus Dăncilă, vorbind despre faptul că PSD are nevoie de ”înţelepciune şi mult calm”.

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD la Congresul din 29 iunie. ea primind 2828 de voturi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.