Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) va avea loc, miercuri, pe ordinea de zi aflându-se, între altele, avizarea numirii în funcţia de Şef al Statului Major al Apărării şi propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, pe anul 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, miercuri, 27 noiembrie a.c., începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Klaus Iohannis.

Pe ordinea de zi a şedinţei, prima de la instalarea Guvernului PNL,sunt incluse subiecte referitoare la: obiectivele României la Reuniunea aniversară a şefilor de stat şi de guvern din NATO (Londra, 03-04 decembrie 2019); planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2020; propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, pe anul 2019; programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2020; avizarea numirii în funcţia de Şef al Statului Major al Apărării.

În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, precizează sursa citată.

Funcţia de şef al Statului Major al Apărării a rămas vacantă după ce generalul Nicolae Ciucă a fost numit la conducerea MApN şi a solicitat trecerea în rezervă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.