Cei patru mari constructori germani de automobile, Mercedes, Porsche, BMW şi Audi, se vor întrece pentru prima dată în istorie într-o competiţie de monoposturi, Formula E, rezervată maşinilor electrice, serie aflată la al şaselea sezon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Audi este cel mai experimentat producător în această serie, în care a intrat încă de la prima ediţie, în 2014. A urmat BMW, în sezonul 2018/2019, în care a colaborat cu Andretti Motorsport.

Mercedes şi Porsche debutează în ediţia care va începe, vineri, la Riyadh, în Arabia Saudită, şi se va încheia în 26 iulie 2020, la Londra.

Mercedes este singurul constructor prezent şi în Formula 1, şi Formula E.

Campionatul va avea 14 etape, desfăşurate în 12 oraşe (Riyadh şi Londra vor organiza câte două etape) şi va trece prin Roma, Paris, New York şi Berlin, printre altele. La această competiţie vor participa pentru prima dată 12 echipe, fiecare cu două monoposturi (24 de piloţi).

Francezul Jean Eric Vergne de la DS Techeetah este câştigătorul ultimelor două sezoane. Echipa chineză este deţinătoarea trofeului la constructori.

De altfel, în afara lui Vergne, mai mulţi foşti piloţi din Formula 1 şi-au găsit locul în Formula E. Printre aceştia se numără belgienii Stooffel Vandoorne şi Jerome d'Ambrosio, brazilienii Lucas di Grassi şi Felipe Massa, elveţianul Sebastien Buemi şi germanul Pascal Wehrlein.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.