Antrenorul FCSB, Bogdan Argeş Vintilă, a declarat că are o relaţie foarte bună cu Mihai Stoica, revenit în postul de director tehnic, la fel cum a fost şi cea cu Narcis Răducan, predecesorul lui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mihai Stoica este ca şi cum ar fi fost într-un concediu, totul este normal, nu e foarte mult schimbat pentru că eu nu ştiu cum era cu dânsul înainte, dar acum, de când a venit, lucrurile sunt în regulă, sunt în ordine, la fel cum erau şi cu Narcis. Lucrurile sunt normale, ne înţelegem foarte bine", a declarat Vintilă, într-o conferinţă de presă.

Vintilă i-a lăudat pe viitorii adversari din Liga I, jucătorii formaţiei Astra Giurgiu.

"Ne pregătim pentru un joc interesant, cu o echipă bună, care este în primele 6 şi ne dorim să continuăm drumul către locul I cu o victorie. Întâlnim o echipă experimentată, cu jucători foarte tehnici şi foarte buni, dar am încredere că jucătorii mei vor fi o echipă, iar echipa va câştiga jocul. Astra e o echipă experimentată, cu jucători experimentaţi, cu calitate. Alibec şi Budescu sunt jucători buni dacă au fost la echipa naţională. E foarte important că eşti acolo, nu ştiu cât de menajaţi au fost (n.r. - că nu au jucat) la echipa naţională. Şi eu am avut jucători acolo, unul a jucat, altul nu a jucat. Eu i-am văzut pe amândoi (n.r. - Iulian Cristea şi Florinel Coman) mai motivaţi şi asta mă bucură, faptul că au venit mult mai motivaţi. Astra are jucători care pot face diferenţa, jucători tehnici. Budescu şi Alibec sunt jucători imprevizibili, nu voi folosi o tactică specială împotriva lor, important este să ne facem noi jocul nostru ţinând cont de particularităţile adversarului, dar nu vom schimbat foarte mult din ceea ce facem noi de obicei în jocul nostru. Pauza a fost bună, pentru că am avut posibilitatea să mai joc în amical, să aduc în parametrii optimi jucătorii care erau mai în urmă cu ritmul de joc. Ne-a prins bine şi sper să continuăm pe aceeaşi linie pentru că avem de muncă. Ne dorim să prelungim cât mai mult această serie de victorii, dar totul depinde de noi şi de ceea ce vom face de la etapă la etapă. Este foarte important să câştigăm mâine seară, trebuie să fim concentraţi 90 de minute, nu există moment de relaxare în jocul de mâine seară şi trebuie tratat foarte serios. Sunt convins că jucătorii mei sunt conectaţi şi ştiu ce adversar întâlnesc, sunt pregătiţi pentru aşa ceva. Pintilii este sănătos şi a revenit după accidentare, este în perioada de readaptare la ritmul de joc, încă mai are ceva probleme de ritm, a jucat în meciul amical 45 de minute, dar mai are de muncă. Nu vreau să comentez nimic de Budescu la FCSB până nu îl văd aici. Nu numai Bogdan Andone îi cunoaşte pe cei de la FCSB şi eu îi cunosc pe cei de la Astra, am fost şi eu acolo antrenor, cred că suntem în chit. Nu e problema mea cine va fi selecţioner, eu sper că decizia care se va lua va fi cea mai bună pentru momentul acesta, indiferent care va fi", a afirmat el.

FCSB va întâlni, sâmbătă, de la ora 20.30, pe Arena Naţională, echipa Astra Giurgiu, în etapa a XVII-a a Ligii I.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.