E.ON Energie România a anunţat joi că a pus în funcţiune trei noi staţii de încărcare a maşinilor electrice lângă Bucureşti, numărul unităţilor instalate de companie ajungând astfel la 14, iar până la sfârşitul anului, prin proiectul NEXT-E, vor fi instalate alte două staţii de încărcare rapidă, în Râmnicu Vâlcea şi Târgu Mureş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acestea se alătură celor 11 staţii deja puse în funcţiune în localităţile Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (judeţ Iaşi), Taşca, Piatra Neamţ şi Roman (judeţ Neamţ), Bacău, Suceava, Adjud (judeţ Vrancea), Sovata (judeţ Mureş) şi Gheorgheni (judeţ Harghita).

”În cadrul proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF), E.ON Energie România va instala 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, iar alte 21 urmând să fie montate de către MOL România pe coridoarele de transport european din ţara noastră”, a anunţat luni E.ON.

Cele trei staţii de încărcare din zona capitalei au o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În fiecare locaţie sunt două locuri de parcare, fiind instalată câte o staţie de tip fast charge 2x50 kW (curent continuu) + 1x43 kW (curent alternativ).

Reprezentanţii companiei spun că Municipiul Bucureşti şi, în general, zona Capitalei, reprezintă un punct central de transport, cu atât mai mult cu cât aproximativ 70% din maşinile electrice înmatriculate în România se regăsesc în acest areal.

Extinderea reţelei naţionale pentru încărcarea autovehiculelor electrice, prioritate

“Ştim cu toţii cât de mare este traficul rutier pe A1, DN1 şi în perimetrul celui mai important aeroport din ţară, aşa că deschiderea acestor staţii în vederea deservirii posesorilor de automobile electrice a fost un pas firesc. Dorim să fim cât mai aproape de nevoile şi dorinţele clienţilor noştri, indiferent unde se află ei şi să încurajăm dezvoltarea transportului durabil cu automobile prietenoase cu mediul. Prin proiectul NEXT-E vom continua extinderea reţelei naţionale pentru încărcarea autovehiculelor electrice pe coridoarele europene de transport: Iaşi – Târgu Mureş – Alba Iulia, Suceava – Bucureşti - Călăraşi şi Timişoara – Bucureşti – Constanţa”, a declarat Cătălin-Valentin Iordache, director general al E.ON Energie România.

Toate staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare, sistem ce asigură supravegherea non-stop şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă unele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic non stop la un call center al E.ON.

Aproximativ 700 de încărcări ale maşinilor electrice au fost înregistrate la staţiile deja montate în ultimul an, cele mai multe accesări fiind în Iaşi (147), Suceava (93) şi Roman (93)

Potrivit celor mai recente statistici ale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), pe ansamblul primelor nouă luni din 2019 autoturismele “verzi“ (electrice şi hibrid) au înregistrat o creştere semnificativă de volum (4.734 de unităţi vândute faţă de doar 2.927 în 2018), fapt ce face ca ponderea acestei categorii în ansamblul pieţei să fie una să fie una semnificativ mai mare faţă de cea din anul trecut (3,7% în 2019 faţă de doar 2,6% în 2018).

În primele 9 luni ale acestui an au fost achiziţionate cu circa 30% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut (1.267 unităţi în primele nouă luni din 2019 faţă de 987 unităţi pe întreg anul 2018).

În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate, până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T).

Ca o premieră, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine.

Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.

Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.