Emmanuel Macron a îndemnat miercuri la luptă împotriva oricărei forme de violenţă împotriva copiilor - printr-o înăsprire a pedepselor cu privire la pornografia infantilă, a luptei împotriva expunerii la pornografie şi ”eliberarea” cuvântului victimelor -, un subiect care este necesar ”să mobilizeze întreaga societate”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ridicarea unui tabu este o luptă culturală. Protejarea copiilor noştri înseamnă să-i învăţăm să spună, să-i învăţăm să facă li se respecte corpul”, a declarat şeful statului francez într-un discurs la UNESCO, cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului, marcată prin sărbătorirea a 30 de ani de existenţă a Convenţiei internaţionale a drepturilor copilului (CIDE).

”Trebuie să acceptăm să spunem că nu pentru că ne aflăm în familie sunt permise toate drepturile şi sunt autorizate toate tăcerile”, a subliniat el în faţa a 400 de copii şi 600 de actori din lumea asociaţiilor, apreciind că ”puterile publice au o formă de drept de a se amesteca” atunci când este vorba despre copii.

În prezent, în Franţa se estimează că un copil moare la cinci zile din cauza violenţei părinţilor săi, că un tânăr este victima unei agresiuni sexuale la fiecare trei minute şi că între 8.000 şi 10.000 de minori se prostituează - date probabil subestimate având în vedere tăcerea în care este învăluit subiectul.

În vederea protejării copiilor de ”persoane potenţial periculoase”, Macron a anunţat că pedepsele cu privire la consumul de imagini cu pornografie infantilă urmează să creasă la cinci ani.

Astfel, persoanele condamnate de această infracţiune - aproximativ 400 pe an - urmează să fie înscrise în mod automat în fişierul Fijais - cu autorii infracţiunior sexuale - şi li se interzice să lucreze cu copii.

”Persoanele care conduc creşe, şcoli, cluburi de sport, asociaţii agreate nu doar că vor putea, dar vor trebui să consulte acest fiţier atunci când angajează pe cineva”, a precizat el.

În lupta împotriva expunerii la pornografie, el a dat termen şase luni ”actorilor internetului” ”să pună în funcţiune un control parental în mod implicit”, în locul unei opţiuni, aşa cum se întâmplă în prezent, şi a cerut ca site-urile pornografice să consolideze controlul vârstei navigatorilor pe Internet.

NOU BILANŢ LA SFÂRŞITUL LUI IANUARIE

Se estimeaază că un copil este expus pornografiei la vârsta de 13 ani pentru prima oară. Or ”nu ducem un copil, când îl plimbăm pe stradă, într-un sex-shop la 13 ani”, a justificat şeful statului.

Pentru ca această luptă să devină europeană, eventual internaţională, Macron i-a cerut secretarului de stat însărcinat cu Copii Adrien Taquet "să lanseze lucrări cu omologii săi pentru a se ajunge în 2020 la o declaraţie de politică internaţională cu privire la protecţia copiilor în lume digitală”.

Aceste măsuri fac parte dintr-un plan pe trei ani în vederea ”terminării” cu violenţele cărora le sunt supuşi copiii (2020-2022), în urma unui prim plan pe această temă, lansat în 2017, în legislatura precedentă.

El are şase obiective şi 22 de acţiuni în vederea ”eliberării cuvântului” copiilor, ”protejării” şi ”acordării atenţie victimelor”, a declarat pentru AFP Taquet, care efectuează miercuri o vizită într-un centru social împreună cu Brigitte Macron.

Planul prevede crearea unor echipe pediatrice referente în fiecare regiune, în vederea formării, consilierii şi susţinerii medicilor care se confruntă cu cazuri de maltratare.

Numărul gratuit 119 ”Alo, copilăria în pericol” urmează să primească în 2020 mijloace mai mari cu 8%, în vederea recrutării a cinci noi ascultători şi pentru a putea răspunde imediat numeroaselor apeluri primite, iar o ”unitate de primire pediatrică” urmează să fie creată de departament până la finalul mandatului prezidenţial de cinci ani.

Aceste structuri, situate în spitale (58 în prezent) permit o preluare atât medicală, cât şi judiciară a minorilor victime şi favorizează audierile filmate, evitând ca copilul să repete faptele la care a fost supus.

Planul prevede de asemenea să se experimenteze un număr de ajutorare a persoanelor atrase sexual de copii şi să se faciliteze activitatea asociaţiilor în timpul din afara şcolii.

Emmanuel Macron a invitat asociaţiile însărcinate ”cu această luptă” la Palatul Élysée, la 26 ianuarie, pentru a face ”un bilanţ al progreselor” în aceste şantiere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.