Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi seară, că nu şi-a negat niciodată apartenenţa etnică, este etnic german dar cetăţean sută la sută român. Iohannis a precizat că nu se supără dacă este comparat cu foşti dictatori, dar consideră că aşa ceva este ”inadmisibil”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că au fost vizibile intenţia mea şi rezultatele în combaterea discriminării de orice fel, poate chiar a deranjat puţin zona pesedistă, altfel nu pot să îi explic de ce în campanie PSD-ul insistă în zona discriminării de tip xenofob. Acesta este un semn cert pe care nu cred că-l pune nimeni sub îndoială, că PSD-ul chiar are nevoie de câţiva ani de opoziţie să-şi revină un pic şi să revină în zona valorilor europene, să abandoneze acest discurs al urii xenofobe”, a sus Klaus Iohannis, marţi seară, la dezbaterea la care participă.

Iohanis a completat: ”Nu am renegat niciodată apartenenţa mea etnică: sunt etnic german, dar sunt cetăţean român sută la sută. Nici măcar nu mă supăr dacă cineva mă aseamănă cu foşti dictatori, dar trag un semnal de alarmă că aşa ceva nu e doar inoportun, imoral, dar e inadmisibil”.

Şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă, fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, a comentat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis conform cărora nu este în competiţie electorală, ci într-un război cu PSD, afirmând că acesta deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare.

Organizaţia ActiveWatch a anunţat că sesizează CNCD şi CNA, considerând că trivializarea unor momente din istoria neagră a umanităţii nu se justifică în niciun context social sau politic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.