Şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă, fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, a comentat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis conform cărora nu este în competiţie electorală, ci într-un război cu PSD, afirmând că acesta deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare. Organizaţia ActiveWatch a anunţat că sesizează CNCD şi CNA, considerând că trivializarea unor momente din istoria neagră a umanităţii nu se justifică în niciun context social sau politic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

UPDATE - ”Suntem de acord într-un singur punct cu doamna Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte PSD şi coordonatorul campaniei doamnei Viorica Dăncilă: "a căzut mult prea mult lumea politică de la noi". Trivializarea unor momente şi elemente din istoria neagră a umanităţii nu poate fi justificată în niciun context social sau politic”, afirmă reprezentanţii organizaţiei.

Din păcate, doamna Vasilescu este la rândul său unul dintre "vârfurile" politicii româneşti care duc în derizoriu şi cultura politică şi cultura dezbaterii, apreciază ei.

””Vom sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania si Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a analiza riguros câtă ură şi iresponsabilitate băltesc în spatele acestor vorbe abil ticluite, ambalate sub forma unei opinii politice”, anunţă Active Watch.

- ”Domnul Klaus, cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare”, a declarat Olguţa Vasilescu sâmbătă seară, la Antena 3, solicitată să comenteze afirmaţiile făcute de Klaus Iohannis la o întâlnire electorală, la Bistriţa.

Ea a remarcat că "a căzut mult prea mult lumea politică de la noi" din cauza vîrfurilor şi a subliniat că Traian Băsescu ”a ştiut să strunească toată clasa politică prin dosare”, iar Klaus Iohannis la început părea un preşedinte normal, la locul lui, dar că în ultima vreme ”a început să aibă tot felul de obsesii, frustrări”.

Vasilescu a continuat afirmând că discursurile preşedintelui sunt trase la indigo şi că cei din PSD au fost şocaţi de câte ori Iohannis a rostit numele PSD într-un discurs.

”El tot ceea ce a făcut bun în cinci ani de zile a fost să dea jos de la guvernare PSD”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Lia Olguţa Vasilescu a mai făcut afirmaţii similare la adresa preşedintelui Klaus iohannis, în perioada în care era ministru al Muncii, când a declarat, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis acuza PSD că a gazat românii la proteste, că afirmaţiile acestuia nu sunt demne de un preşedinte şi, „ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”.

Preşedintele Klaus Iohannis spune că turul doi al alegerilor prezidenţiale trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare care să arate PSD-ului unde îi este locul şi anume în opoziţie. Şeful statului precizează că el nu se află într-o competiţie electorală cu PSD-ul, ci într-un război cu social-democraţii pentru că aceştia au fost răi cu românii. Preşedintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la Bistriţa, o întâlnire cu alegătorii din judeţul Bistriţa-Năsăud.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.