Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat despre numirea Vioricăi Dăncilă ca premier, că aceasta i-a fost prezentată ca fiind ”o doamnă din PSD, care a fost 10 ani europarlamentar” şi că este o mega dezamăgire pentru el această evoluţie înspre un premier antidemocratic, că acum âi pare rău, dar că la acel moment exista o puternică majoritate PSD-ALDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu am bănuit că este aşa. Mi s-a prezentat ”o doamnă din PSD, care a fost 10 ani europarlamentar” şi am zis că acolo la Bruxelles a aflat cum e cu democraţia. Este o mega dezamăgire pentru mine această evoluţie înspre un premier antidemocratic care se face acum că nu este vinovată”, adeclarat preşedintele, răspunzând unei întrebări.

”Din acest punct de vedere, ca rezultat final, pot să spun că îmi pare rău, dar atunci, să ne amintim, a fost o majoritate puternică, PSD şi ALDE, care nu putea fi contestată”, a adăugat şeful statului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.