Preşedintele USR, Dan Barna, spune că nu se aştepta la rezultatul pe care l-a obţinut la scrutinul de duminică, el spunând că au existat ”un elan şi un entuziasm venit şi pe baza rezultatului de la europarlamentare, pe care l-am supraapreciat”. Barna susţine că rezultatul este o ”dezamăgire reală”, dar că nu are ”foarte multe lucruri” de reproşat nici lui, nici colegilor săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele USR a afirmat, luni, într-o emisiune la Digi 24, că a sperat că va intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

El a spus că pe parcursul zilei de duminică, în timpul desfăşurării votului, rezultatele au fost ”foarte fluctuante”, iar la un moment dat a primit inclusiv telefoane de felicitare pentru rezultat.

”Reacţia din stradă şi reacţia din ultimele zile şi după participarea la dezbaterea de la Europa Fm şi reacţia cetăţenilor în stradă era una foarte deschisă în zona aceasta, a necesităţii de schimbare, că îşi doresc o schimbare în România şi că şi-ar dori un tur doi fără PSD. E clar că nu a fost suficient şi îmi asum responsabilitatea acestui rezultat faţă de colegii mei care au muncit, şi cei din PLUS şi cei din USR care au muncit sute de ore în această campanie. A fost un elan şi un entuziasm venit şi pe baza rezultatului de la europarlamentare, pe care l-am supraapreciat. E o experienţă din care învăţăm cu toţii, am fost foarte optimişti, s-a dovedit că acest optimism nu a fost foarte realist. Electoratul român a decis să avem această opţiune. Cumva speram şi asta e poate şi o lecţie mai dură, că România a ajuns la nivelul în care în care un candidat de profilul doamnei Viorica Dăncilă nu ar puteă să ajungă în turul doi. Am apreciat greşit. Este o greşeală pe care mi-o asum şi voi învăţa pe viitor”, a mai spus Dan Barna.

El spune că mesajul său nu a reuşit să ajungă ”la suficienţi oameni”, dar că peste tot unde a ajuns în campanie a reuşit să-i convingă pe oameni.


”E clar că nu am reuşit să ajung la suficienţi oameni cu acest mesaj, să-i conving, paradoxul este că peste tot unde am ajuns în campanie (...) am convins, oamenii spuneau că ne susţin e clar că am ajuns la prea puţini”, a mai afirmat Barna.

Acesta a arătat că ”există o suprapunere foarte mare” între electoratul său şi cel al lui Klaus Iohannis, iar oamenii nu au mai avut de ales între cele două alterative bine şi rău.

Întrebat dacă şi-a supraestimat şansele, candidatul USR-PLUS a răspuns: ”Rezultatul arată că da”, arătând că acest rezultat este ”o dezamăgire reală”, dar că nu îşi reproşează foarte multe lucruri şi nu le reproşează nici colegilor săi.
”Rezultatul acesta de ieri dezamăgeşte foarte mult exact componenta aceea activă şi vie a societăţii care ar vrea să avem o Românie mai pe muncă, mai pe fără corupţie, o Românie care să facă reforme. Acest electorat a fost dezamăgit, dar mesajul pe care-l dau acuma este de a nu pierde speranţa, de a venit la vot în turul doi”, a mai declarat Dan Barna.

În ceea ce priveşte demisia, Dan Barna spune că nu renunţă la funcţie.

”Nu îmi dau demisia pentru că aş fi un politican aş dacă aş face asta. Alianţa a avut succes în fiecare demers până acum. E pentru prima dată când e un pas înapoi. Dac aş fi genul acela de politican care la prima dificultate zice vă mulţumesc, eu am încercat pleca acasă vă doresc succes ar fi ca şi cum mi-aş bate joc de 1.400.000 de oameni care mi-au acordat încrederea”, a mai afirmat liderul USR.

El susţine, de asemenea, că nu are o problemă în a se retrage din funcţia politică, dacă îi vor cere colegii săi acest lucru.

Candidatul USR-PLUS a spus că vineri va avea loc o şedinţă comună a USR şi PLUS ”pentru a vedea ce modalităţi găsim pentru ca alianţa să funcţioneze pe mai departe”.

Barna a spus că o fuziune între cele două partide care formează alianţa este ”un obiectiv foarte dezirabil”, iar dacă se va ajunge la fuziune ”va fi o negociere foarte firească” şi că nu vede ”o problemă” în ceea ce priveşte conducerea viitorului partid format din cele două formaţiuni politice.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.