Roger Federer a recunoscut jocul mai bun al adversarului său, Dominic Thiem, în primul meci de la Turneul Campionilor şi este conştient de faptul că nu mai are voie să facă paşi greşiţi, pentru a obţine calificarea în semifinale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că Dominic a jucat foarte bine, sincer. Am sperat că va avea mai multe probleme. Am început rău, asta evident că nu m-a ajutat. Am păşit greşit. A fost acel 0-40, acel break de la început. Dar ar fi trebuit să revin, am avut micile mele ocazii. Nu am simţit deloc că eram pe dinafară. Dar în acele momente în care eu am avut şansele mele, Dominic s-a descurcat singur, rămânând foarte solid. Ce urmează? Este foarte simplu, nu mai am voie să pierd. O înfrângere şi mă întorc acasă. Dar aşa este în fiecare săptămână, de 20 de ani, nu se poate spune că descopăr o situaţie nouă", a declarat Federer, potrivit lefigaro.fr.

Tenismenul austriac Dominic Thiem, locul 5 ATP, l-a învins, duminică, pe eleveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, cu scorul 7-5, 7-5, în prima etapă a Grupei Bjorn Borg a Turneului Campionilor.

Thiem s-a impus după o partidă care a durat o oră şi 40 de minute.

În primul meci al grupei, sârbul Novak Djokovici, locul 2 WTA, l-a întrecut, cu 6-2, 6-1, pe italianul Matteo Berrettini, locul 8 ATP.

Marţi, în etapa a II-a se vor întâlnii învinşii de duminică, respectiv învingătorii din prima zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.