Doi şoferi dintre cei care erau implicaţi, sâmbătă, în transportul buletinelor de vot la secţiile din municipiul Bucureşti au fost prinşi de poliţişti că erau băuţi. Ei au fost amendaţi cu 1.305 lei şi au rămas fără permisele de conducere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Poliţia Capitalei a anunţat că, în urma testării şoferilor angrenaţi în transportul buletinelor de vot, au fost prinşi doi şoferi care la testarea cu aparatul etilotest au prezentat valori de 0,06 şi respectiv 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei şi de asemenea le-au fost reţinute permisele de conducere. 
 
Poliţia Capitalei acţionează, în aceste zile, cu peste 2.200 de poliţişti, cărora li se alătură alte efective ale Ministerului Afacerilor Interne, sâmbătă dimineaţă începând transportul buletinelor de vot către secţiile organizate în municipiul Bucureşti.
 
"Pentru a ne asigura că nu vor exista incidente pe parcursul acestei activităţi, toţi conducătorii auto sunt testaţi cu aparatul alcooltest şi de asemenea sunt verificate documentele, atât ale celor ce se află la volan, cât şi ale autoturismelor de transport. După ce buletinele vor ajunge în siguranţă la secţiile organizate, ne vom prelua posturile dedicate, şi aici vorbim despre paza obiectivelor atribuite, adică spaţiile unde sunt organizate secţiile de votare. Ne vom îndeplini întocmai obligaţiile, în acord cu atribuţiile poliţiei", au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
 
Ei au precizat că sunt pregătiţi sa intervină la orice apel 112 sau solicitare directă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.