Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a hotărât, în unanimitate, participarea instituţiei la concursul anunţat vineri de Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova privind frecvenţele naţionale statale de televiziune analogică terestră de peste Prut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

SRTv va depune dosarul de înscriere pentru obţinerea uneia dintre cele două frecvenţe scoase la concurs şi care ar permite transmiterea programelor canalului TVR Moldova pe întreg teritoriul Republicii Moldova, se arată într-un comunicat remis News.ro. 

În luna septembrie a fost anunţat că SRTv va face toate demersurile oficiale şi legale pentru recuperarea frecvenţei naţionale de emisie retrase abuziv în anul 2007.

TVR Moldova a fost retransmis în toate reţelele de cablu din Republica Moldova şi pe emitătorul digital terestru din Chişinău, într-un slot, împreună cu alte canale din Republica Moldova, de la momentul lansării, 1 decembrie 2013.

În prezent, canalul TVR Moldova este inclus în lista „must carry” a posturilor pe care distribuitorii de cablu de peste Prut sunt obligaţi să le retransmită în pachetele lor.

Canalul a obţinut, din 1 aprilie 2016, de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova, licenţa pentru transmisia în sistem digital terestru DVBT-2, valabilă până la 1 aprilie 2023, programele sale acoperind peste 70% din teritoriul Republicii Moldova şi din populaţie prin intermediul primului multiplexor digital dat în exploatare în Republica Moldova la 1 noiembrie 2016.

SRTv şi-a reluat emisia în Republica Moldova în anul 2013, ca urmare a Acordului de soluţionare amiabilă a cauzei SRTv împotriva Republicii Moldova depusă la CEDO în 2008, încheiat între Guvernul Republicii Moldova şi SRTv, după ce, în 2007, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost alocată postului de televiziune 2 Plus.

Printr-o adresă transmisă Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova în luna septembrie 2019, SRTv şi-a exprimat intenţia de a obţine o frecvenţă de emisie care să permită difuzarea analogică a programelor postului TVR Moldova pe întreg teritoriul Republicii Moldova, „pentru reîntregirea publicului căruia îi aduce informaţie corectă, echidistantă şi de actualitate din spaţiul românesc şi european”.

Tot în luna septembrie, compania Telestar Media din Republica Moldova care deţine licenţele de emisie pentru posturile de televiziune Canal 2 şi Canal 3, a anunţat printr-un comunicat de presă, că renunţă la frecvenţa naţională pe care emite Canal 2 (reţeaua statală II), frecvenţă care a fost deţinută până în anul 2007 de SRTv.

La şedinţa din 8 noiembrie, Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova a anunţat concursul pentru utilizarea reţelelor statale II şi III de televiziune analogică terestră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.