Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri seară, întrebat fiind dacă poate confirma informaţia conform căreia Adina Vălean este propunerea din partea României agreată de Comisia Europeană, că Guvernul României nu a primit nicio înştiinţare oficială cu privire la acest aspect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Încă nu am primit nicio comunicare oficială din partea preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Amândoi candidaţii sunt la fel de buni şi am încredere că oricare va fi selectat va trece fără probleme de Parlamentul European”, a declarat Ludovic Orban, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru al Transporturilor de către Lucian Bode.
 
Primul ministru a precizat că joi dimineaţă va trimite preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului român solicitarea de a declanşa audierea candidaţilor propuşi de România, aşa cum prevede procedura.
 
Preşedintele CE Ursula von der Leyen a acceptat nominalizarea europarlamentarului PNL Adina Vălean pentru postul de comisar european din partea României. Conform CE, atât Sigfried Mureşan, cât şi Adina Vălean s-au descurcat bine la interviuri, preşedintele ales al CE optând pentru Vălean, prezentată drept un europarlamentar experimentat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.