Democraţii din Congresul american au publicat transcrierea unor audieri cu uşile închise ale unor oficiali de rang înalt, audiaţi în cadrul anchetei în vederea destituirii preşedintelui Donald Trump, în timp ce Casa Albă depune eforturi să încetinească procedura, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Denunţând o ”mascaradă”, dacă nu o tentativă de ”lovitură de stat” potrivit cuvintelor lui Donald Trump, Casa Albă a refuzat să coopereze cu investigaţiile opoziţiei.

Patru oficiali de rang înalt de la Casa Albă au ignorat, în acest context, convocările la audieri luni.

Considerând aceste absenţe o tentativă de ”obstrucţionare” a Congresului, democraţii au reafirmat că aceste audieri ar putea susţine dosarul unei inculpări ("impeachment" în engleză) a preşedintelui.

Ei au publicat în paralel, luni, primele mărturii făcute cu uşile închise după deschiderea la 24 septembrie a unei proceduri explozive de destituire a lui Donald Trump - şi anume ale fostei ambasadoare americane la Kiev Marie Iovanovici şi ale fostului consilier al secretarului de Stat american Mike Pompeo Michael McKinley, care a demisionat la începutul lui octombrie.

”La fiecare dintre aceste audieri, aflăm tot mai multe despre tentativele preşedintelui de a manipula pârghiile puterii în propriul său interes”, afirmă cei trei preşedinţi democraţi ai comisiilor din Camera reprezentanţilor care efectuează ancheta.

Cele două mărturii ”demonstrează de asemenea perversiunea politicii extrene americane printr-un canal clandestin de comunicare paralelă care căuta să promoveze interesele personal şi politic ale preşedintelui, dar şi gravele îngrijorări pe care acest lucru l-a provocat în cadrul instituţiilor noastre”, continuă ei.

Într-o convorbire la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în iulie, Donald Trump a criticat-o pe diplomată, deja rechemată la Washington. ”I se vor întâmpla lucruri”, spunea şeful statului.

Casa Albă a publicat un rezumat al acestei faimoase convorbiri la telefon. În cursul audierii sale, la 11 octombrie, anchetatorii parlamentari au întrebat-o pe Iovanovici dacă s-a simţit ameninţată citind această frază.

”Da”, a răspuns ea.

În această convorbire telefonică i-a cerut miliardarul republican lui Zelenski să ancheteze cu privire la unul dintre rivalii săi democraţi, Joe Biden.

Convinşi că deţin, prin această cerere, dovada unui ”abuz de putere”, democraţii s-au angajat pe calea periculoasă a unei anchete în vederea unui "impeachment" în Camera Reprezentanţilor, în care sunt majoritari.

Procedura a luat o nouă amploare odată cu aprobarea, la 31 octombrie, a unei rezoluţii ce autorizează audieri publice. Acestea urmează să înceapă ”în curând”, a anunţat luni preşedintele Comisiei Informaţiilor, Adam Schiff.

ACCELERARE

Până atunci, democraţii urmează să publice şi alte mărturii, foarte aşteptate, în alte audieri cu uşile închise. Marţi urmau să fie publicate declaraţiile lui Kurt Volker, fostul emisar special al Statelor Unite pentru Ucraina, şi ale ambasadorului american la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland.

Această nouă fază publică marchează o accelerare puternică în ancheta în vederea unui posibil vot în Camera Reprezentanţilor.

În cazul în care Camera inferioară a Congresului aprobă prin vot inculparea lui Donald Trump, şeful statului urmează să fie judecat în Senat, unde majoritatea republicană care-i este larg loială face improbabilă destituirea miliardarului.

Donald Trump a declarat din nou, luni, că discuţia sa cu Zelenski este ”ireproşabilă”.

”Nu există niciun motiv să se cheme martori pentru a mi se analiza cuvintele şi sensul lor”, a scris el pe Twitter.

Avocatul Casei Albe John Eisenberg şi alţi trei oficiali din Executiv, Robert Blair, Michael Ellis şi Brian McCormack, nu s-au prezentat la audieri luni.

Donald Trump cere totodată ca avertizorul de integritate care a atras atenţia asupra avcestui apel telefonic să fie convocat la audieri în Congres şi ca identitatea să-i fie dezvăluită.

Un membru al serviciilor de informaţii, acesta este pregătit să răspundă unor întrebări scrise ale republicanilor, a anunţat avocatul său.

În pofida regulilor cu privire la protecţia avertizorilor de integritate, o serie de publicaţii conservatoare au pus în circulaţie un nume, de mai multe zile, iar aleşi republicani au amplificat aceste articole repostându-le pe Twitter.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.