Preşedintele iranian Hassan Rohani a anunţat marţi noi reduceri ale angajamentelor pe care ţara sa şi le-a asumat în faţa comunităţii internaţionale cu privire la programul nuclear iranian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iranul urmează să-şi reia activităţile de îmbogăţire a uraniului în uzina de la Fordo, la aproximativ 180 de kilometri sud de Teheran, suspendate de la intrarea în vigoare a acordului internaţional în dosarul nuclear iranian încheiat la Viena în 2015, a anunţat Rohani.

Potrivit acestui acord, a amintit Rohani într-un discurs transmis în direct de televiziunea de stat, Iranul a depozitat la Fordo 1.044 de centrifuge din prima generaţie IR-1, care merg în gol.

”Începând de mâine (miercuri), vom începe să injectăm gaz (de uraniu în stare gazoasă) la Fordo”, a declarat el, referindu-se la procesul folosit în producerea uraniului îmbogăţit - sub forma izotopului 235 - cu ajutorul acestor maşini.

Aceasta este a ”patra etapă” a planului reducerii angajamentelor iraniene în domeniul nuclear, lansat în mai, ca ripostă faţă de retragerea Statelor Unite, cu un an mai devreme, din Acordul de la Viena, a anunţat Rohani.

Anunţarea acestei noi retrageri iraniene era aşteptată, în contextul în care luni a expirat un nou ultimatum de 60 de zile, dat de Republica islamică partenerilor săi în Acordul de la Viena, cu scopul de a o ajuta să ocolească sancţiunile americane restabilite după retragerea Statelor Unite din acord.

Rohani a precizat că activităţile nucleare de la Fordo rămân sub controlul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), la fel ca restul activităţilor nucleare iraniene - supuse celui mai strict regim de inspecţie pus vreodată la punct de acest organ ONU.

Preşedintele iranian a dat un nou ultimatum - de două luni - statelor care fac în continuare parte din Acordul de la Viena (Franţa, China, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) să răspundă solicitărilor Iranului, ameninţând că altfel ţara sa îliva reduce şi mai mult angajamentele.

Potrivit acestui pact, Teheranul a acceptat să-şi reducă în mod drastic activităţile nucleare - în vederea garantării caracterului lor exclusiv civil -, în schimbul ridicării unei părţi a sancţiunilor internaţionale care-i asfixiază economia.

Retragerea Statelor Unite din acord şi politica ”presiunii maxime” a Guvernului preşedintelui ameican Donald Trump împotriva Teheranului privează Iranul de beneficiile economice pe care conta în baza Acordulu de la Viena.

Republica islamică dă asigurări că rămâne ataşată acordului şi că este pregătită să revină la aplicarea completă a angajamentelor pe care şi le-a asumat, imediat ce celellate părţi şi le respectă pe cele pe care şi le-au asumat prin luarea unor măsuri concrete care să-i satisfacă solicitările şi mai ales să-i permită să-şi exporte petrolul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.