„Jesus Is King” este al nouălea album consecutiv al rapperului Kanye West care debutează pe primul loc în clasamentul Billboard 200, egalând performanţa lui Eminem.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Jesus Is King” a fost lansat pe 25 octombrie şi a fost vândut în 264.000 de unităţi, în Statele Unite, în săptămâna încheiată pe 31 octombrie, potrivit Nielsen Music.

Din această sumă, 109.000 reprezintă vânzări de copii fizice ale albumului. Toate piesele de pe album au fost accesate online de 196,9 milioane de ori (Streaming Equivalent Albums; echivalentul a 151.000 de unităţi), iar 3.000 de unităţi reprezintă TEA (Track Equivalent Albums). 

Toate materialele de studio ale lui Kanye West lansate începând cu 2005 au debutat în fruntea topului Billboard 200. Din catalogul lui, singurul care nu a debutat pe primul loc în clasamentul american al albumelor a fost discul de debut, „The College Dropout”, apărut în 2004. El a intrat în top pe poziţia a doua.

West, care are 21 de premii Grammy în palmares, l-a egalat acum pe Eminem ale cărui albume din 2000 („The Marshall Mathers”) până în prezent (cel mai recent lansat - „Kamikaze”, 2018) au debutat pe primul loc în Billboard 200. La fel ca West, Eminem a ratat prima poziţie cu primul disc, „The Slim Shady” (1999), care a debutat pe poziţia a doua.

Jay-Z este artistul care semnează cele mai multe albume, 14, ce au debutat pe primul loc în Billboard 200, însă neconsecutiv.

„Jesus Is King” a înregistrat a doua cea mai bună săptămână de anul acesta, din punct de vedere al vânzărilor, pentru un album R&B/ hip-hop, după „Hollywood’s Bleeding” al lui Post Malone. 

Acesta din urmă a ocupat locul al doilea în Billboard 200, după a opta săptămână de la lansare, cu 81.000 de unităţi vândute.

Muzicianul britanic Rex Orange County (pe numele real Alex O’Connor) a debutat pe locul al treilea, cu „Pony”. Albumul a fost vândut în 70.000 de unităţi.

Rapperul YoungBoy Never Broke Again şi „AI YoungBoy 2” au coborât două locuri, până pe patru, cu 64.000 de unităţi vândute în a treia săptămână de la debut.

Tot două poziţii a coborât în listă şi cântăreaţa R&B Summer Walker cu „Over It”. Albumul a fost vândut în 60.000 de unităţi în a patra săptămână de la lansare.

Rapperul DaBaby şi „Kirk” s-au clasat pe poziţia a şasea, în coborâre două locuri, cu 40.000 de unităţi vândute în a cincea săptămână de la debut, iar Taylor Swift şi „Lover” au coborât tot două locuri, până pe şapte, cu 35.000 de unităţi vândute în a zecea săptămână de top.

Cântăreaţa electro-pop Billie Eilish şi „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” s-au poziţionat pe opt, în coborâre două locuri, cu 32.000 de unităţi vândute în a 31-a săptămână de la debut.

Grupul country Old Dominion a înregistrat a doua prezenţă în top 10, după ce albumul omonim a debutat pe locul al nouălea, cu 31.000 de unităţi vândute. În 2017, albumul „Happy Endings” al cvintetului a debutat pe locul al şaptelea.

Locul al zecelea a fost ocupat de rapperul Young Thug şi „So Much Fun”, în coborâre trei poziţii. În a 11-a săptămână de la lansare, albumul a fost vândut în 28.000 de unităţi.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.