Pantalonii şi jacheta de piele purtate de actriţa Olivia Newton-John în filmul muzical "Grease" au fost vândute la licitaţie în Beverly Hills contra sumei de 405.700 de dolari, mai mult de jumătate decât era estimat, potrivit casei Julien’s Auctions citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vestimentaţia, care a marcat tranziţia personajului interpretat de Newton-John în musicalul din 1978 de la eleva timidă la Sandy cea sexy, a fost vândută cu scopul de a strânge fonduri pentru un spital de oncologie pe care îl finanţează în Australia. 

Pantalonii de piele, purtaţi de actriţă pentru duetul cu John Travolta "You’re the One That I Want", erau atât de strânşi încât era nevoia ca cineva să-i coasă pe ea la filmări, astfel că au fost vânduţi cu fermoarul rupt. 

Nu se ştie cine a achiziţionat piesele.  

În cadrul sesiunii de vânzări a fost strânsă suma totală de 2,4 milioane de dolari. 

Un poster "Grease", semnat de Newton-John, Travolta şi alţi membrii ai distribuţiei, a fost vândut la 64.000 de dolari, estimarea iniţială fiind de 1.000 de dolari. 

Rochia din dantelă roz pe care actriţa a purtat-o al premiera filmului din Los Angeles a fost cumpărată în final cu 18.750 de dolari. 

O geacă personalizată care i-a fost dăruită actriţei de colegii de distribuţie şi echipa de filmare a fost adjudecată la 50.000 de dolari, de 25 de ori mai mult decât preţul estimat. 

Actriţa şi cântăreaţa născută în Marea Britanie şi crescută în Australia, în vârstă de 71 de ani, a spus la începutul anului că se luptă cu cancerul de sân pentru a treia oară de când a fost diagnosticată, în 1992. 

De când a aflat că are cancer, actriţa a înfiinţat Olivia Newton-John Cancer and Wellness Centre în Melbourne. 

Toate veniturile provenite din vânzarea costumului de piele vor merge către spitalul oncologic înfiinţat de ea, precum şi o parte din toate loturile vândute sâmbătă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.