Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a prezentat vineri, contribuţiile electorale ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale, pe primul loc situându-se Klaus Iohannis, cu 10 milioane de lei, toţi banii provenind din subvenţii de la bugetul de stat, fiind urmat de Viorica Dăncilă – 6,8 milioane de lei, dintre care 6 milioane de la bugetul de stat şi de Mircea Diaconu – 6 milioane, finanţarea publică fiind de 300.000 de lei. Valoarea totală a contribuţiilor se apropie de 34 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul Departamentului de Control al Finanţării din cadrul AEP, Constantin Rada, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că până în prezent au fost declarate contribuţii electorale în valoare de aproape 34 de milioane de lei.

Candidatul care a declarat cele mai multe contribuţii electorale, în valoare de 10 milioane de lei, a fost Klaus Iohannis, toate fondurile fiind subvenţii de la bugetul de stat.

Pe locul secund în privinţa contribuţiilor electorale se află Viorica Dăncilă, cu 6,8 milioane de lei, de la bugetul de stat primind peste 6 milioane de lei, iar restul a fost finanţare privată.

Locul trei în acest top este ocupat de Mircea Diaconu cu 6 milioane de lei, cea mai mare parte a contribuţiei sale electorale fiind privată, doar 300.000 de lei primind din fonduri publice.

Constantin Rada a mai precizat faptul că Teodor Paleologu a avut o contribuţie electorală de 3,4 milioane de lei, în întregime privată, Dan Barna, de 3,3 milioane de lei, dintre care doar 65.000 de lei a reprezentat fonduri publice, iar Viorel Cataramă, 1,3 milioane de lei, fonduri private.

Ramona Ioana Bruynseels a avut contribuţii electorale de aproape 620.000 de lei, toate din fonduri private, Hunor Kelemen – 445.000 de lei, fonduri private, Alexandru Cumpănaşu – 385.000 de lei, finanţare privată.

Contribuţiie celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale sunt sub 50.000 de lei.

“Candidatului declarat ales nu i se poate valida mandatul dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor nu a fost depus în condiţiile legii. Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale precum şi cuanrtumul datoriile înregistrate se publică de către AEP în Monitorul Oficial al României în termen de 60 de zile de la publicarea rezultatului alegerilor”, a declarat Constantin Rada.

El a precizat în termen de 30 de zile de la data desfăşurării primului tur al alegerilor candidaţii care obţin cel puţin 3 la sută din totalul voturilor au dreptul la rambursarea cheltuielilor electorale. AEP însă nu va rambursa banii cheltuiţi de la bugetul de stat, ci doar cei din fonduri private.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.