Autorităţile au deschis anchete în cazul muncitorului mort pe un şantier din municipiul Braşov, după ce, împreună cu un coleg, a fost prins sub un mal de pământ, el fiind decapitat de cupa excavatorului folosit la intervenţie. O anchetă internă are loc şi la ISU Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat, joi seară, la Digi 24, că la sosirea forţelor de intervenţie, una dintre victime era parţial acoperită de pământ, iar cealaltă era acoperită în totalitate. Salvatorii au reuşit recuperarea uneia dintre persoane, care ulterior a fost predată echipajului de ambulanţă.

"Misiunea a continuat pentru identificarea celei de-a doua persoane şi s-au căutat cele mai bune soluţii pentru a avea un timp de răspuns cât mai bun, având în vedere că exista pericolul surpării solului. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns şi pentru a săpa pereţii şanţului în trepte, în încercarea de a asigura stabilitatea solului, acest lucru fiind indicat când nu există echipamente de susţinere la faţa locului, s-a luat decizia utilizării unui excavator. După mai multe minute a fost identificată şi cea de-a doua victimă, din păcate fără semne vitale", a spus el.

Sfreja a explicat că decizia folosirii unui excavator a fost luată deoarece acest mijloc era cel mai îndemână pentru a reuşi să intervină într-un timp cât mai scurt.

Excavatorul a fost manevrat de operatorul de la locul de muncă.

"Trebuie să precizez faptul că nu se ştia exact locul victimei în momentul în care se făceau aceste săpături şi coroborat cu faptul că exista pericolul surpării solului, exista pericolul ca tot pământul să cadă peste victimă, s-a luat această decizie pentru ca intervenţia să fie cât mai eficientă, să se desfăşoare într-un timp cât mai scurt", a adăugat el.

Potrivit sursei citate, s-a deschis o anchetă în acest caz, coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă judecătoria Braşov.

Sfreja a spus că în funcţie de situaţie poate fi solicitat ajutor din surse externe.

El a menţionat că victima era de aproximativ 50 de minute sub pământ. "Salvatorii chiar au depus toate eforturile ca să o poată scoate de acolo, trebuia să facem ceva într-un timp cât mai scurt", a spus Sfreja.

El a precizat că există şi o anchetă internă la nivelul instituţiei.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Braşov, joi, în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Braşov au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de muncă pe un şantier din municipiul Braşov.

Două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, iar cea de-a doua persoană decedând. Muncitorul care a murit a fost decapitat de cupa excavatorului folosit la intervenţie.
 
"Cu privire la acest caz au fost anunţaţi procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi reprezentanţi ai Inspectoratul Teritorial de Muncă. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii evenimentului", au arătat sursele citate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.