CEL.ro a dat în judecată eMag acuzând compania de încălcarea Legii 84 din 1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, lege ce reglementează, printre altele, drepturile asupra mărcilor înregistrate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Prin intermediul canalului său de Youtube, şeful CEL.ro Tiberiu Pop explică motivele pentru care a apelat la justiţie. Tiberiu Pop afirmă că în perioada 02.12.2017 – 09.07.2019 eMag şi-a promovat în Google magazinul său online folosind marca înregistrată CEL.ro, practică ce încalcă articolul 90 din Legea privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Conform dosarului înregistrat la instanţă, Corsar Online, firma deţinută de Tiberiu Pop şi care operează site-ul CEL.ro, reclamă Dante International, firma care administrează eMAG.

”Cauţi www cel ro? Descoperă Oferta-eMag.ro 

https://www.emag.ro/search/www+cel+ro

Cumpără www cel ro online pe eMAG.ro.  Profită acum de preţuri avantajoase . Găseşti mai mult decât crezi! Comandă şi ai livrare şi retur simplu!”, este reclama care i-a nemulţumitpe cei de la Cel.ro.

Potrivit lui Pop, chiar dacă publicitatea nu a fost plătită, eMag nu a întreprins acţiunile necesare pentru a stopa folosirea mărcii aşa cum a făcut în cazul mărcilor deţinute de Naspers, ba mai mult a folosit tehnici de optimizare pentru motoarele de căutare (SEO) pentru a împinge anunţul său publicitar cât mai sus în rezultate şi pentru a induce în eroare câţi mai mulţi clienţi aflaţi în căutarea mărcii sale,modalitate de promovare pe care eMag nu a fost folosit-o doar cu marca CEL.ro ci şi cu multe alte mărci înregistrate.

 

El mai afirmă că în urma acestei activităţi pe care o califică drept ilegală şi care s-a întins pe o perioadă de aproape 2 ani au fost induşi în eroare, din calculele sale, în jur de 51,845 de clienţi, fapt ce a prejudiciat CEL.ro de un venit de 781.822 lei. Mai mult decât atât, publicitatea înşelătoare a creat confuzie în rândul consumatorilor, în mintea acestora instalându-se credinţa că CEL.ro a fost cumpărat de eMag, precizează Cel.ro într-un comunicat.

De asemenea şeful CEL.ro îşi exprimă tot prin intermediul clipului şi nemulţumirea faţă de sancţiunea primită de eMag din partea Serviciului Practici Neloiale din cadrul ANAF. 

El afirmă că, în ciuda faptului că termenul legal de soluţionare era de 30 de zile, CEL.ro a reuşit sa obţină  un document care să ateste că eMag a fost sancţionat doar după 5 luni şi în urma a numeroase telefoane, a 2 audiente şi a unei acţiuni în instanţă împotriva ANAF.

”Prin prisma controalelor pe care CEL.ro le-a primit din partea ANAF, şi care de fiecare dată s-au soluţionat extrem de rapid şi cu sancţiuni, Pop consideră că în cazul sesizării depuse de CEL.ro împotriva eMag instituţia statutului a făcut tot posibilul să muşamalizeze faptele. De asemenea, sancţiunea pe care ANAF a aplicat-o, adică avertisment, este grav disproporţionată faţă de gravitatea faptelor.  De aceea acesta consideră că şi deciziile acestei instituţii ca şi în cazul consiliului monopolului au fost „influenţate” de către eMag”, se arată în comunicatul Cel.ro.

Înfiinţat în 2004, CEL.ro  anunţă că a avut în 2018 o cifră de afaceri de 266.299.913 lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.