Locotenent-colonelul Alexander Vindman, un consilier în cadrul Consiliului Naţional de Securitate (NSC) la Casa Albă, a dezvăluit în audieri în Congres că transcrierea convorbirii telefonice de la 25 iulie între preşedinţii american Donald Trump şi ucrainean Volodimir Zelenski, aflat la baza anchetei Camerei Reprezentanţilor democrate în vederea destituirii miliardarului republican, nu este complet şi că a încercat să o completeze în trei rânduri, dezvăluie presa americană, între care şi ziarul The New York Times (NYT), care citează congresemni care au asistat la audieri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potriviti NYT, Vindman a declarat că între aceste omisiuni se află o declaraţie lui Trump despre existenţa unor înregistrări ale fostului vicepreşedinte american Joe Biden care discută despre corupţia în Ucraina.

Altă omisiune este o menţionare explicită de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a Burisma Holdings, un grup în domeniul energetic şi al gazelor naturale din al cărei Consiliu de Administraţie a făcut parte fiul lui Joe Biden, Hunter Biden.

Aceste declaraţii susţin teza primului avertizor de integritate, care îl acuză pe preşedintele american de faptul că a ”închis” notiţele luate în timpul convorbirii la telefon.

”În zilele de după convorbire, am aflat de la mai mulţi oficiali americani că oficiali de rang înalt de la Casa Albă au intervenit pentru a «închide» toate arhivele legate de apelul telefonic”, scrie acest avertizor de integritate într-un document datat la 12 august.

Director însărcinat cu Afaceri Europene în Consiliului Secutităţii Naţionale (NSC), Vindman este primul martor audiat care a ascultat convorbirea la telefon de la 25 iulie, în cursul căreia Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski ”să se aplece” asupra fostului vicepreşedinte Joe Biden şi afacerile fiului acestuia, Hunter Biden, în Ucraina.

Foarte ”îngrijorat” de conţinutul acestei convorbiri, Alexander  Vindman şi-a exprimat rapid îngrijorările principalului avocat al NSC, le-a spus el parlamentarilor, potrivit declaraţiei sale preliminare, făcută publică înaintea audierii.

”Nu credeam că este potrivit ca un Guvern să ancheteze un cetăţean american, eram îngrijorat de consecinţele” asupra relaţiilor dintre cele două ţări şi securităţii Statelor Unite, a spus el.

El urma să revină asupra unei reuniuni de la 10 iulie între oficiali americani şi ucraineni la Casa Albă. Potrivit consilierului, ambasadorul american la Uniunea Europeană (UE) Gordon Sondland a condiţionat, atunci, organizarea unei întâlniri între cei doi preşedinţi de deschiderea unei anchete la Kiev cu privire la familia Biden.

Alexander Vindman, care s-a prezentat în Congres în uniforma de ofiţer, este un fost combatant în Războiul din Irak, un gaj al respectului în Statele Unite. În declaraţia sa, el insistă asupra anilor de serviciu militar, ”simţului datoriei”, ”patriotismului” şi imparţialităţii sale.

Preşedinţia a refuzat până acum să coopereze în anchetă, pe care o cataloghează drept o ”vânătoare de vrăjitoare” şi le-a impus membrilor administraţiei să nu dea curs convocărilor Congresului.

Încălcând aceste consemne, nouă oficiali de rang înalt au fost audiaţi cu uşile închise.

Potrivit unor informaţii divulgate după aceste audieri, ei au prezentat eforturi depuse de apropiaţi ai lui Trump, inclusiv de avocatul personal al acestuia Rudy Giuliani, în marja canalelor oficiale ale diplomaţiei americane, de a obliga Kievul să-l murdărească pe Joe Biden.

Joi, Camera Reprezentanţilor, în care opoziţia democrată este majoritară, urmează să se pronunţe prin vot, pentru prima oară în sesiune plenară, în vederea oficializării anchetei şi să autorizeze audieri publice.

Democraţii, care avansează în ritm de marş forţat, ar putea să se pronunţe prin vot, la sfârşitul anului, asupra articolelor cu privire la inculparea preşedintelui (”impeachment”).Senatului îi va reveni, după aceea, să organizeze un proces în vederea judecării şi destituirii preşedintelui. Ţinând cont de majoritatea republicană în această Cameră, pare puţin probabil, în acest stadiu, ca trump să fie destituit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.