Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că, din 1,8 milioane de euro datorii totale ale clubului, cele către firmele lui sunt de 850.000 de euro. În ceea ce priveşte dosarul de bancrută frauduloasă în care este cercetat, Negoiţă a precizat că va achita el un eventual prejudiciu, chiar dacă sentinţa va veni după vânzarea clubului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Tot clubul costă un milion. Un leu înseamnă 51 la sută, între 51 la sută şi 92, un milion. Dacă cineva vrea toate acţiunile plăteşte un milion şi le are pe toate. datoriile nu sunt către mine, sunt către societăţi care au fcăut cazări, au dat apartamente şi camere de hotel şi mâncare la Săftica mulţi ani de zile şi care au fost plătite mai puţin", a spus Negoiţă.

El a negat că Dinamo riscă falimentul în cazul în care va fi condamnat în dosarul bancrutei frauduloase. 

"Dacă în acel dosar clubul Dinamo va fi obligat să plătească ceva, voi plăti eu şi când fac vânzarea îmi asum prin contract că în cazul în care va fi ceva eu voi acoperi acea sumă în nume propriu. Nu am auzit acest scenariu niciodată (n.r. - cel cu falimentul), dacă va fi în dreptul lui Dinamo o notă de plată, nu are nicio legătură, este o procedură încheiată (n.r. - insolvenţa), trecută pe la judecător, s-au respectat toate fazele şi toate procedurile de insolvenţă şi este o procedură închisă, nu se poate întoarce acea procedură", a spus el.

Despre litigiul cu Poli Timişoara privind o cotă parte din transferul lui Dorin Rotariu la FC Bruges, Negoiţă a spus că nici acesta nu trebuie să îngrijoreze un eventual cumpărător al clubului.

"E un litigiu pe rol şi dacă asta împiedică marii bărbaţi dinamovişti... E un litigiu, am câştigat în primă fază, sunt convins că vom câştiga în continuare, pentru că avem avem dreptate. Dacă era aşa, eu nu luam niciodată Dinamo, pentru că am luat Dinamo cu multe litigii, de care m-am ocupat, le-am rezolvat şi am făcut ca Dinamo să devină un club curat, chiar trecut prin insolvenţă, este lacrimă. Că asta înseamnă procesul de insolvenţă", a menţionat el.

Un potenţial cumpărător al clubului ar putea fi asociaţia suporterilor condusă de fostul jucător şi antrenor dinamovist Cornel Dinu.

"Dacă suntem bărbaţi şi vrem să facem o treabă, o facem, trebuie cineva să facă asta şi să asigure o parte din cheltuieli, de fapt diferenţa între venituri şi cheltuieli, cum şi eu mi-am asumat în toţi aceşti ani. Dacă nu se găseşte nimeni, eu nu am o obligaţie pe viaţă. Am făcut ce am putut, eu fac un pas înapoi, recunosc, atât pot, restul depinde de suflarea dinamovistă. Dau o maşină cu cheia în contact, la care mai trebuie schimbate cauciucurile, trebuie pusă benzină, nu ne putem plimba pe bani altora la nesfârşit. Eu dau maşina aşa, poate că nu e perfectă, garantat nu e perfectă. Dacă nimeni nu vine să ia clubul înseamnă că situaţia este foarte gravă şi se primeşte ce se merită. Asociaţia suporerilor condusă de Cornel Dinu este la curent cu toate datele, au toate actele, sunt avansate lucrurile. Eu cred că dacă nu se face ceva între o lună de zile maximum, lucrurile devin periculoase. Clubul Dinamo este stabil financiar, are nişte datorii mult mai mici decât valoarea patrimoniului, lunâdu-se în calcul jucătorii, înseamnă că este un club stabil. Datorii au toate cluburile din Liga 1, mai mici sau mai mari", a declarat omul de afaceri.

Negoiţă le transmite jucătorilor să fie profesonişti i să aştepte finalizarea vânzării clubului.

"Mesajul meu pentru jucători este să îşi facă datoria de profesionişti. Unii au o lună, alţi o lună şi jumătate restanţe la salarii, nimic anormal până acum. Eu sunt convins că se va găsi o soluţie de continuitate, ei trebuie să îşi facă treaba şi cu cât îşi fac treaba mai bine cu atât optimismul celor care sunt interesaţi creşte. Dacă lucrurile merg prost scade şi tot aşa. Este adevărat că am eşalonat datoriile către stat şi am pus gaj Baza Săftica. Multe cluburi din Liga 1 îşi eşalonează datoriile către stat, e perfect legal, trebuie depusă o garanţie. Este o rată de 71 de mii de lei pe lună, adică 17.000 de euro, o sumă modică, care se plăteşte lunar. Dacă nu se găsesc nici aceşti bani, asta spune multe despre interesul dinamoviştilor pentru Dinamo", a afirmat el.

El a promis că va achita toate salariile jucătorilor până la finalul lunii august: "Luna septembrie a fost scandentă pe 15 octombrie, e o întârziere a salariului de două săptămâni. O parte din salariile pe august sunt neplătite. Promit că le plătesc eu până vineri."

Negoiţă nu a dorit să explice de ca decis ca acţiunile clubului să fie trecut pe o firmă şi nu pe numel său: "Acţiunile sunt pe firma Lotus Perfect, dar responsabilitatea e a mea, mi se pare că au venit pe aici (n.r. - fanii) să îmi sparg geamurile. M-am dezis eu vreodată de clubul Dinamo? Aşa am considerat eu."

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat, marţi, că doreşte să cedeze 51 la sută din acţiunile societăţii care deţine gruparea din Liga I cu un leu. Totuşi, cumpărătorul trebuie să investească imediat în echipă 500.000 de euro, datorilile curente către jucători şi furnizori.

"Am luat clubul Dinamo ca şi în faliment şi l-am ţinut în viaţă singur în aceşti ani. Din păcate nu am reuşit performanţe fotbalistice notabile, poate şi pentru că atunci când l-am luat m-a costat destul de mult şi ulterior cu datorii şi ca să-l aduc pe linia de plutire... Cu acele resurse, dacă nu le blocam la început, aş fi putut să plusez pe partea fotbalistică şi sunt convins că şi perfomanţele fotbalistice erau altele. Am decis ireversibil de doi ani să ies din fotbal. Am avut negocieri cu reprezentanţi greci, arabi, chinezi şi români. Am încercat să vând acest club şi de a găsi o soluţie, pe cineva care să facă mult mai mult decât am făcut eu. Marea majoritate a dat înapoi pentru că nu avem casa noastră, nu avem un stadion. Am promis acum câteva luni că într-o lună, într-un fel sau altul voi ceda acţiunile clubului. Am avut discuţii cu domnul Florică şi dânsul mi-a povestit de fonduri din Anglia, Dubai şi un proiect foarte ambiţios, cu cinci milioane pe an investiţi, am tot sperat că lucrurile sunt serioase, chiar dacă majoritatea îmi spunea că nu e cazul să am încerdere. Am fost de acord cu toate propunerile, chiar dacă s-a plecat de sus şi a ajuns către zero, numai în ideea că e o soluţie serioasă. Dar mi-am dat seama că au fost doar poveşti şi dorinţă de publicitate. Mi-am dat seama că e o gogoaşă umflată. Cu Claudiu Florică s-a plecat de la 5 milioane, apoi a scăzut la 3, la două, la unu şi apoi gratis, numai în ideea să vină cu un proiect. Când s-a ajuns la un leu, a dispărut în ceaţă. Am spus că trebuie ca cei care vin să nu aibă o povară a cumpărării şi banii să-i investească în club şi în performanţă. Decizia mea este ca pachetul de 51 la sută să îl vând pe un leu. Cei care vin sunt obligaţi, asta e condiţia, să aducă 500.000 de euro în societate ca să achite datoriile scadente, salarii, furnizori. Acesta este decizia mea, voi fi destul de flexibil şi cooperant în ideea că vreau să predau ştafeta cuiva care să ducă mai departe acest club. Pot renunţa şi la acel leu, dar a spus cineva că nu e bine să iei lucruri gratis", a declarat Negoiţă, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că datoriile totale ale clubului sunt de 1,8 milioane de euro şi doar o parte dintre ele sunt scadente.

Negoiţă vinde practic Baza Săftica, cu două terenuri de iarbă, unul sintetic, spaţii de cazare, restaurant, sală de fitness, plus parcul auto, mijloace fixe şi alte echipamente, evaluate la 3,5 milioane de euro, lotul de jucători fiind o altă discuţie şi având o altă valoare.

Negoiţă a devenit acţionar a Dinamo în urmă cu şapte ani şi majoritar în martie 2014. El deţine aproape 93 la sută dintre acţiunile clubului. Ceilalţi acţionari sunt, cu aproximativ şase la sută, AFC Dinamo, societate în insolvenţă controlată de Nicolae Badea, care deţine marca şi palmaresul, şi Cornel Dinu, cu mai puţin de 1 la sută.

Steadionul Dinamo aparţine Clubului Sportiv Dinamo, din cadrul Ministerului de Interne, cesionat pe durată nelimitată grupării controlate de Badea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.