Secretarul Primăriei oraşului Gătaia din judeţul Timiş, Florin Gheţa, a fost trimis în judecată de DNA după ce a cerut 20.000 de euro pentru a rezolva un dosar de punere în posesie a unor terenuri. Bărbatul se află în arest preventiv, după ce ar fi primit, chiar în sediul Primăriei, 14.000 de euro din suma cerută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie, Florin Gheţa, secretarul Primăriei oraşului Gătaia, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

De asemenea, alte două persoane, fără funcţii publice, au fost trimise în judecată în acelaşi dosar, acestea fiind acuzate de trafic de influenţă.

"În perioada august - octombrie 2019, inculpatul Gheţa Florin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma 20.000 euro pentru a o ajuta să intre în posesia unor terenuri la care era îndreptăţită, dar şi pentru a-şi exercita influenţa pe care pretindea că o are faţă de funcţionari din cadrul Primăriei Gătaia, judeţul Timiş, cu atribuţii în derularea procedurilor de retrocedare”, se arată în comunicatul DNA.

Suma pretinsă de inculpat reprezenta 10% din valoarea acelor terenuri.

"În data de 10 octombrie 2019, inculpatul Gheţa Florin ar fi primit de la martor, în sediul Primăriei oraşului Gătaia, suma de 14.000 euro, urmând ca restul de bani să-i fie remişi după rezolvarea favorabilă a cererilor de retrocedare”, mai arată sursa citată.

În perioada iunie - octombrie 2019, pentru acelaşi motiv, ceilalţi doi inculpaţi ar fi pretins de la martor suma de 40.000 de euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.