Nouă percheziţii au loc, miercuri, la locuinţele a 11 persoane din judeţul Argeş, suspectate de comiterea unor furturi şi a unor tâlhării prin metoda "distragerii atenţiei", pe autostrăzi şi drumuri naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi criminalişti, în colaborare cu efective de la inspectoratele de poliţie judeţene Argeş şi Giurgiu, fac 9 percheziţii domiciliare în judeţul Argeş, respectiv în localităţile Piteşti, Mălureni, Bascov şi Merişani, la persoane bănuite de comiterea unor furturi şi a unor tâlhării prin metoda "distragerii atenţiei”.

Astfel, unsprezece persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 46 de ani, sunt bănuite că ar fi săvârşit faptele în perioada 2018-2019, pe mai multe autostrăzi şi drumuri naţionale din ţară.

Ca urmare, vor fi puse în executare 11 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi duse la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri şi dispunerea de măsuri legale.

Activităţile sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti şi beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.