Federaţia Internaţională de Judo (IJF) a confirmat, marţi, suspendarea federaţiei iraniene, care poate rata astfel Jocurile Olimpice de la Tokyo din cauza refuzului confruntărilor cu sportivii israelieni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Suspendată provizoriu la 18 septembrie de IJF, federaţia iraniană are sancţiunea confirmată până la noi ordine, pentru că i-a cerut unui judoka să se piardă la Campionatele Mondiale de la Tokyo pentru a evita o eventuală confruntare cu un sportiv din Israel.

În august, Saeid Mollaei, fost campion mondial la -81 kg, a pierdut în semifinale şi apoi meciul pentru medalia de bronz, clasându-se în cele din urmă pe locul cinci. Judoka în vârstă de 27 de ani a explicat apoi că a fost supus unor presiuni ale autorităţilor iraniene pentru a nu ajunge să lupte cu un israelian în finală, şi anume cu Sagi Muki, care a câştigat aurul mondial.

Federaţia iraniană este suspendată astfel din toate competiţiile organizate de IJF, până când Iranul va aduce garanţii că respectă statutul IJF şi că membrii federaţiei acceptă confruntări cu israelienii.

Decizia IJF poate fi contestată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în termen de 21 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.