Unsprezece cetăţeni turci, între care trei copii, care au trecut frontiera din Serbia pentru a ajunge ilegal într-un stat din vestul Europei, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Oraviţa, judeţul Caraş-Severin. Alături de aceştia au fost prinşi doi afgani şi un român, care îi ajutau în demersul lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei de Frontieră, în noapte de luni spre marţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa - judeţul Caraş Severin au observat mai multe persoane care se deplasau pe jos dinspre frontiera spre comunicaţia DN 57, între localităţile de frontieră Oraviţa şi Moraviţa.

Poliţiştii de frontieră au monitorizat deplasarea grupului până în momentul în care au observat că persoanele intenţionau să urce într-un autoturism staţionat, care îi aştepta, moment în care au intervenit, persoanele respective fiind duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor, s-a stabilit că grupul era format din 11 cetăţeni turci şi doi cetăţeni afgani, dintre care 10 adulţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, iar şoferul autoturismului staţionat este un cetăţean român în vârstă de 19 ani.

"La cercetări, cetăţenii turci au declarat faptul că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, cu ajutorul celor doi cetăţeni afgani, urmând a fi preluaţi de cetăţeanul român din apropierea frontierei de stat, şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia", arată Poliţia de Frontieră.

Cetăţenii turci sunt cercetaţi pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului şi cei doi cetăţeni afgani pentru trafic de migranţi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.