Keir Starmer, ministrul din umbră al Brexitului, a sugerat că Partidul Laburist ar putea susţine Legea Brexitului dacă aceasta ar prevedea şi organizarea unui al doilea referendum, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ciuda obiectărilor făcute de formaţiunea politică cu privire la termenii ieşirii Marii Britanii din UE, laburiştii ar fi dispuşi să susţină legea.

Starmer a mers mai departe decât liderul partidului din care face parte, Jeremy Corbyn, care a declarat înainte că laburiştii nu vor vota pentru versiunea lui Boris Johnson chiar dacă ar avea ataşat un al doilea referendum.

Johnson va încerca luni să îi convingă pe parlamentarii britanici să accepte principiile acordului Brexit pe care l-a negociat la Bruxelles, iar marţi va fi votată legislaţia relaţionată. 

Prim-ministrul este încrezător că are suficient sprijin pentru acordul lui, dar este posibil ca legea să fie amendată pentru a fi adăugate schimbări sugerate de opoziţie. 

Starmer a afirmat că acordul lui Johnson conţine „o trapă spre no deal”, dar a sugerat că Partidul Laburist că l-ar putea sprijini dacă asta ar însemna obţinerea unui al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din Blocul Comunitar.

„Vom vedea cum arată, însă are sens să spunem că prin orice mijloace vom obţine acel referendum. Asta e clar. I-am oferit asta Theresei May. (...) Poziţia pe care am adoptat-o este aceea că, indiferent de rezultat, trebuie să existe un referendum”, a declarat el pentru BBC.

Starmer a mai spus că laburiştii trebuie să analizeze circumstanţele înainte de a decide cum vor vota şi că partidul va încerca să amendeze înţelegerea lui Johnson pentru a preveni o ieşire fără acord şi pentru a permite Marii Britanii să aibă o relaţie mai strânsă cu UE în viitor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.